Chiar dacă incidentul de la Clubul Colectiv din urmă cu doi ani a impus o serie de noi măsuri pentru siguranța cetățenilor, acestea nu s-au aplicat, încă, la toate clădirile din Capitală.
Puține unități au avize ISU
Recent, șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Florian Lixandru a prezentat situația aparent gravă în care se află școlile din Capitală, din punct de vedere al avizelor ISU. Astfel, din cele 421 de unități de învățământ de stat din București, doar puțin peste 10% (n.r. 43) au autorizație de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), care certifică faptul că o clădire este sigură în cazul izbucnirii unui incendiu.
Oficialul justifică această situație aparent alarmantă prin faptul că procesul de obținere al avizului este unul de durată, deoarece primirea documentului este condiționată de anumite standarde impuse de legislația actuală. Ministerul Învățământului are la dispoziție o bază de date cu informații referitoare la anii în care au fost construite clădirile și când a avut loc ultima reabilitare, factori extrem de importanți în obținerea avizului. Ministerul a pus aceste date la dispoziția Inspectoratului Școlar.
Situația nu este critică!
În același timp, pentru a calma opinia publică, Lixandru spune că celelalte unități de învățământ care încă nu au avize nu prezintă risc pentru elevi și profesori și pur și simplu ar fi în timpul procesului de obținere al avizelor ISU: „Cele (n.r. unitățile) care nu au această autorizație nu înseamnă că prezintă un risc pentru siguranța elevilor și a personalului acelor unități de învățământ. Restul unităților sunt în procedură de avizare.”
Obținerea unui aviz nu depinde doar de un dosar pe care reprezentanții unităților de învățământ aleg să-l depună. Dacă o clădire nu este conformă cu normele pentru siguranța în caz de incendiu, acea unitate trebuie să treacă printr-un proces de reabilitare.
De ce aviz? De ce autorizație?
Pentru a putea funcționa în condiții optime, unitățile de învățământ trebuie să obțină un aviz și o autorizație de la ISU. Dacă în urma unui control s-a constatat că o unitate nu este conformă cu normele privind siguranța la incendiu, atunci instituția trebuie să treacă printr-un proces de reabilitare. După finalizare, clădirea obține avizul. Dacă a doua inspecție arată că totul este în parametri, atunci se poate emite o autorizație.
Împreună cu unitățile de învățământ private, în București sunt 643 de instituții, care activează în 913 corpuri de clădire.
Discuțiile au avut loc la evenimentul dedicat prezentării Raportului despre starea învățământului din municipiului București pentru anul școlar 2016-2017.
















































