Cu această ocazie au fost ridicate numeroase documente, fiind pus totodată sechestru pe bunuri în valoare de 12 milioane euro, potrivit cotidianului Gazzetta dello Sport. În acest dosar sunt vizate 64 de persoane, între care și conducătorii celor trei grupări din Serie A, Adriano Galliani (AC Milan), Claudio Lotito (Lazio Roma) și Aurelio De Laurentiis (Napoli), dar și fostul conducător al clubului Juventus Torino, Jean-Claude Blanc.
Operațiunea denumită “Fuorigioco”, coordonată de procuratura din Napoli, are în vizor un număr de 16 fotbaliști între care și Adrian Mutu, aflat acum la ASA Târgu Mureș.
Sunt vizați de asemenea și alți conducători de cluburi și impresari de jucători, între care și fostul agent al lui Mutu, Alessandro Moggi.
Adrian Mutu (37 ani) a evoluat în Italia pentru cluburile Internazionale Milano, Hellas Verona, Parma, Juventus Torino, Fiorentina și Cesena.
















































