„Am avut un rol administrativ, nu am avut o muncă, așa cum e ea cunoscută operativă.”, a declarat George Tuță într-o emisiune de televiziune.


Foto Nichita Cojocea, Inquam,
Featured

Now You See Me (Furtul perfect)-USR contra George Tuță

Pentru cei care nu își mai amintesc bine seria de filme „Now You See Me” (Jaful perfect este traducerea folosită pentru titlu în România), intriga este următoarea: patru magicieni răspund fiecare la o chemare misterioasă la o adresă obscură, cu secrete înăuntru. Un an mai târziu, ei sunt cei patru călăreți, iluzioniști  de scenă, care își duc la punctul culminant spectacolul cu „casa închisă” din Las Vegas cu o bancă aparent jefuită pe bune. Acest lucru îi pune la lucru  pe agentul FBI Dylan Rhodes și pe agentul Interpol Alma Dray, pentru a afla cum au procedat. Cu toate acestea,  misterul se dovedește a fi dificil de rezolvat, chiar și cu asistența  analistului profesionist de iluzii Thaddeus Bradley. Ceea ce urmează este o investigație bizară în care nimic nu este ceea ce pare a fi, cu iluzii, secrete întunecate și agende ascunse, deoarece tuturor celor implicați li se amintește de un mare adevăr în acest puzzle: cu cât te uiți mai aproape, cu atât vezi mai puțin.

Spre exemplificare, iată câteva fraze des repetate în film: „Apropie-te, pentru că cu cât crezi că vezi mai mult, cu atât va fi mai ușor să te păcălești!” sau „Privește atent, pentru că, cu cât crezi că ești mai aproape, cu atât vei vedea mai puțin!” sau „Magicienii vor fura un miliard de dolari chiar sub ochii tăi!”

Filmul respectiv, mare succes de casă, se pare că a inspirat echipa de campanie a USR, care a umplut internetul cu o fotografie în care liberalul George Tuță, adversarul lui Clotilde Armand la funcția de primar a sectorului 1, apare în spatele generalilor Coldea și Dumbravă și a procuroarei – șefă de la DNA, Laura Codruța Kovesi. Poza în sine nu conține nimic spectaculos, dar i-a permis mașinăriei de campanie a USR să răspândească o imagine falsă despre contracandidatul actualului primar ( franțuzoaica Armand), asociindu-l pe Tuță cu mult-blamatul (astăzi, cel puțin) Serviciu Român de Informații. În spatele acestei operațiuni de intoxicare, candidatul USR își vede mai departe de treabă, protejat de întreaga mașinărie care este numită în popor „statul paralel”.

Acum nu cred că mai are nimeni nevoie de un curs de istorie recentă pentru a ne aminti rețeta succesului USR din 2019 și 2020. Întreaga mașinărie condusă de  generalii Coldea, Dumbravă și Stoica, la care trăgeau procurorii lui Kovesi și unele complete din instanțele de rang înalt s-a ocupat din plin de legendarea partidului condus atunci de Dan Barna, ca fiind expresia pură și ultimă a efortului popular de a elimina corupția. Și când zicem corupție zicem în mod explicit echipa condusă în acei ani de Liviu Dragnea, făcută responsabilă de tot ceea ce nu mergea în țară.

Contra- candidații la funcția de primar din București și alte mari orașe fuseseră deja puși sub acuzare sau chiar arestați încă de la campania precedentă, din 2016, astfel încât unitățile statului paralel se ocupau intens de demolarea lui Liviu Dragnea, dar și altor primari influenți, precum Gabriela Firea și Dan Tudorache.

Pentru a fi siguri că planul va avea succes, procurorii l-au intimidat pe liderul liberal de atunci Ludovic Orban prin deschiderea unui dosar cu probe fantasmagorice. Motiv pentru Orban să facă frumos la televizor și la societatea „civilă” acasă și să decidă susținerea unor candidați ai USR la primăria unor sectoare din Capitală. Printre cei susținuți în comun de USR și PNL s-a aflat și franțuzoaica Clotilde Armand la sectorul 1. Drumul acesteia a fost netezit prin lansarea unei investigații a procurorilor în ceea ce îl privește pe Dan Tudorache, primarul în funcție, rămas destul de popular. Totul părea în zadar, însă: alegătorii se încăpățânau să voteze cu „penalul” Tudorache. Când decidenții au realizat asta, s-a aruncat în joc artileria grea: în camera unde erau depozitate voturile, au intrat magistrații din biroul electoral plus familia candidatei favorite, în disprețul absolut al camerelor de luat vederi și în disprețul unei țări întregi care asista la una dintre cele mai mari mascarade electorale din istoria scurtă a democrației noastre. Și așa Clotilde Armand și-a realizat obiectivul care îi fusese trasat, fiind desemnată, la masa verde a justiției electorale  „imparțiale” primar ales  al sectorului.

A fost, însă, demonstrat cu asupra de măsură că statul „paralel” a mutat munții din loc pentru victoria franțuzoaicei. Și cu toate acestea, narațiunea oficială a USR îi atribuie mai tânărului George Tuță statutul de favorit al „sistemului”. Totul bazat pe o fotografie scoasă din arhivă tocmai la timp, îndată după punerea sub control judiciar al generalilor pensionați Coldea și Dumbravă. Un adevărat număr de magie, nu? Cu cât te apropii mai mult, cu atât vei „vedea” mai puțin. Căci spectacolul audierii generalilor protectori ai „noii generații de politicieni” în loc să facă lumină în privința prea-evidentei relații de susținere a primarilor USR-iști de către legiunile statului „paralel”, l-a făcut personaj negativ tocmai pe fostul om de încredere al lui Eduard Hellvig, omul care i-a alungat din SRI pe mult prea abuzivii Coldea și Dumbravă

Nu este niciun fel de secret că omul impus de Iohannis la cârma SRI, mai-sus amintitul Hellvig este cel care a insistat pentru trecerea în rezervă a celor doi generali, autori deja clasici ai protocoalelor de siluire a justiției.

Proaspăt numit director al SRI în martie 2015, Hellvig l-a adus cu sine pe șeful său fidel de cabinet, căruia îi dăduse în grijă și biroul de ministru al Dezvoltării Regionale, în Cabinetul Ponta, dar și biroul de europarlamentar în mandatul început în 2014. Din momentul numirii la conducerea SRI, Hellvig l-a adus în instituție  pe Tuță, consilierul cabinetului său de europarlamentar. Și, pentru că funcția de director de cabinet al directorului SRI este una militară conform legii, Tuță a fost făcut ofițer SRI chiar din prima zi, în anul 2015. Ulterior, în 2018, din motive familiale, actualul candidat liberalul din sectorul 1 a părăsit slujba din SRI și, normal, a pierdut și calitatea de ofițer SRI, încetând orice legătură cu instituția. Motiv pentru care pare de-a dreptul ridicolă pretenția usr-iștilor că acesta a fost vreo „eminență cenușie” a statului paralel doar pentru că apare într-o fotografie oficială cu cei doi adjuncți militari ai directorului Hellvig, la un eveniment oficial.

În primul rând, oricât ar fi de cenușiu Hellvig, acesta are meritul esențial că, încă de la începutul mandatului său a curățit serviciul de abuzivii promotori ai statului paralel, el concediindu-i întâi pe Florian Coldea și, mai apoi, pe autorul „câmpului tactic”, generalul Dumbravă.

Ori este cel puțin de noaptea minții să-l considerăm pion al statului paralel tocmai pe omul de încredere al lichidatorului statului paralel înființat de Coldea la ordinul lui Băsescu.

Cu toate acestea, propaganda electorală se face în pofida oricărei rațiuni și a logicii elementare, singura diferență față de scenariul unui film bun despre magicieni fiind lipsa de talent a regizorului de la partidul lui Drulă în raport cu talentații regizor și scenarist ai unui film de colecție.

Și pentru a face și mai umflată minciuna electorală, usr-istul Emanuel Ungureanu l-a găsit drept stâlp al statului paralel tocmai pe nefericitul acar Păun, directorul de cabinet al șefului SRI. Un tehnocrat de nivelul II a fost propulsat astfel în ipostaza unui James Bond de importanță capitală, care se juca cu caschetele lui Coldea și Dumbravă pe treptele instituției.

Asta pentru a nu mai pune la socoteală și faptul că pretins-subtila campanie de insinuări instrumentată de usr-istul Ungureanu pleacă din start de la presupunerea unei „vini”  colective și originare, valabilă automat în cazul oricărui ofițer fost sau actual de la SRI. Dar de când a devenit, domnule Ungureanu, o rușine să lucrezi pentru țara ta, într-un serviciu de informații? Credeți cumva că există fie și un parlamentar britanic care să incrimineze apriori apartenența la MI-5 sau MI-6 a vreunui conațional? Sau vreun congress-man sau senator american care să considere un păcat cariera vreunui cetățean american la FBI sau la CIA? Nici măcar în Rusia lui Putin nimeni nu își permite să considere blamabil pe cineva care a lucrat o perioadă în FSB…

În acest punct ne putem pune, și întrebarea esențială: de ce ar apela USR București la o astfel de campanie murdară, plină de fake-news-uri grosolane? Păi exact ca magicienii din filme, pentru a „acoperi” adevăratul „jaf” de ochiul publicului. Adică de a face uitată ziua de 27 septembrie 2020 și următoarea săptămână, atunci când o caracatiță care a sufocat statul a lăsat-o pe candidata Armand să se joace în voie cu sacii de voturi abia exprimate, în compania soțului din dotare și sub părinteasca protecție a unui magistrat însărcinat tocmai  cu supravegherea scrutinului. Adică George Tuță, cel care-i organiza mapa și programul lui Hellvig,  ar fi cel „protejat”, nicidecum Clotilde Armand, care și-a petrecut noaptea de 27 septembrie mângâind, înainte de numărare, sacii cu voturi?

Dar oare mai știe cineva de unde a apărut zeița anti-corupției din sectorul 1? Din spuma mării caraibiene cumva? Nicidecum, ci de la firma deținută de statul francez Egis, consultantul angajat de  guvernul Năstase pentru  supervizarea lucrărilor pe proiectul autostrada Transilvania. Adică a autostrăzii Bechtel. Firma unde director era Armand a fost, timp de 10 ani, cea care a dat „bun de plată” pentru facturile nemaivăzut de mari pe care Bechtel le înmâna periodic statului român! Sau după cum aflăm chiar din depoziția lui Clotilde Armand : „52 km finalizați la un preț total de 1,5 miliarde euro”!

Ce ne spune, cu lacrimi de crocodil în ochi doamna Armand: că sărmana Românie nu avea expertiza necesară să verifice niște amărâte de situații de lucrări și era nevoie de ditamai „multinaționala” de stat franțuzească pentru a-și pune ștampila. Ca și cum maeștrii contractelor neterminate sau supra-plătite de la Ministerul Transporturilor ar fi avut nevoie de niște cursuri de fraiereală în limba lui Laplace și Fourier pentru a accepta ceva ce orice acceptau să plătească  la primul țârâit al telefonului de la stăpânire…

Cu ce ne mai delectează organul simțului ridicolului scriitoarea de comunicate Clotilde Armand: cică „Grupul Egis este specializat în supervizare și design de lucrări de infrastructură: autostrăzi, poduri, tuneluri, baraje, stadioane, stații de epurare, porturi, aeroporturi. Majoritatea cifrei de afaceri a Egis este derulată în contracte cu statul. Un exemplu de lucrare: pentru 58. 000 euro, Egis a realizat proiectarea pentru centurile ocolitoare Comarnic și Bușteni”.

Care va să zică ne lăudăm că grupul Egis este „specializat” în contracte cu statul. Cam știm cu toții ce înseamnă asta, nu? Ar putea să însemne, desigur, proiectarea a două centuri ocolitoare care nu s-au realizat niciodată. Sau pe care nu le prea vedem noi, cârcotașii. O fi vreun român care să creadă cu un grup deținut de alt stat, precum Egis, primește astfel de lucrări inutile în România fără binecuvântarea statului nostru instituționalizat?

L-aș prefera de o mie de ori pe George Tuță, dacă aș ști că a lucrat pentru statul român, chiar din interiorul Serviciului de Informații intern, decât pe unii care se pretind inocenți și care au lucrat în detrimentul acestei țări, dar în favoarea altora!

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top