Iohannis declarase, de altfel, săptămâna trecută, că va convoca o nouă rundă de consultări la începutul acestei săptămâni, precizând că este posibil ca la sfârșitul săptămânii să vină şi cu o concluzie pe care să o poată prezenta public.
Astfel, luni, de la ora 18.00, preşedintele se va consulta cu reprezentanții PSD, iar de la ora 19.00, cu cei ai PNL.
Marți, de la ora 11.00, Iohannis i-a chemat la consultări pe reprezentanții UDMR, de la ora 11,30, pe cei ai UNPR, de la ora 12,00 pe cei din ALDE, iar de la 12.30, pe cei ai grupului parlamentar al minorităților naționale.
Prima rundă de consultări cu partidele și formațiunile parlamentare în vederea desemnării unui premier a avut săptămâna trecută.
După consultările de vineri pe care preşedintele le-a avut la Cotroceni cu reprezentanţi politici, Iohannis a discutat şi cu reprezentanţi ai societăţii civile. Atunci a anunţat că va ajunge în Piaţa Universităţii fără să dea alte detalii.
Duminică, în a şasea zi de proteste, preşedintele a fost prezent în mijlocul protestatarilor, onorându-şi promisiunea. Şeful statului a stat de vorbă cu manifestanţii aproximativ 20 de minute.

















































