O femeie cu cetățenie română care cerșea în Austria a fost amendată cu 38.000 de euro pentru că a cerșit în mod repetat împreună cu un copil, informează luni cotidianul austriac The Local.
Mihaela Cristea este originară din România, însă la ora actuală este om al străzii în Vorarlberg, unde cerșește pe străzi cu un copil mic, ceea ce este interzis de statul austriac.
Avocatul Mihaelei Cristea, Anton Schaefer, a declarat că este nerealist ca cineva care câștigă 200 de euro pe lună să poată să-și permită să plătească o amendă de 38.000 de euro. Este “total disproporționat și de asemenea ilegal”. Românca a declarat pentru ORF că are cinci copii, nu are un loc de muncă și doarme pe străzi. “Câștig între 20 și 30 de euro pe zi și trebuie să trimit o bună parte din acești bani copiilor mei în România”, a spus ea.
Schaefer a argumentat că această amendă mare va fi folosită de autoritățile din Vorarlberg pentru a susține expulzarea cerșetorilor din acest land, acuzație pe care șeful autorității locale, Erich Schwarzler, nu a negat-o. “Nu vrem să oferim un cadru organizat cerșetorilor și oamenilor care vin la noi și nu respectă legea din țara noastră”, a declarat acesta la ORF.
“S-a decis cu unanimitate de voturi din partea tuturor partidelor din parlamentul din Vorarlberg că cerșitul alături de un copil este interzis în acest land, iar cerșetorii trebuie să se conformeze”, a declarat politicianul Erich Schwarzler (OVP), șeful autorității locale. Acesta a adăugat că “este important și corect” să se stabilească limite pentru cei care continuă să încalce legea și să cerșească împreună cu minori.
Măsura a fost anunțată Ministrul administrației locale, Ardalan Shekarabi, care este presat de politicienii locali alarmați din cauza răspândirii cerșitului în orașele mici din întreaga țară: “Este firesc în această etapă să recunoaștem că avem o problemă”, a spus Shekarabi.
Danemarca a interzis cerșitul la nivel național, în timp ce Norvegia a permis autorităților locale să introducă interdicții.
“Cu toate acestea, cerșitul continuă, iar poziția noastră este că cerșetoria, în Suedia, nu este o soluție pentru discriminarea, sărăcia și excluziunea socială în țările în cauză”, a spus Shekarabi. Acesta a precizat că este “prea devreme să spunem cum va fi formulată o interdicție”, adăugând că țara sa “trebuie să studieze experiențele altor state”.
“Cerșetoria nu este o crimă în Suedia, iar guvernul nu intenționează să schimbe această legislație. Nu se poate interzice sărăcia. Politica guvernului nu este aceea de a utiliza dreptul penal împotriva persoanelor care cer ajutor altor persoane”, a declarat Maria Ferm, purtătorul de cuvânt al Partidul Verde.
“Dacă cineva crede că sărăcia poate fi externalizată, atunci este de neînțeles de ce ar trebui să vizeze persoana săracă în locul celui care a adus-o în această situație. Pentru că România și Bulgaria exact asta au făcut. Ei au forțat categoriile vulnerabile din UE, în special romii, la excluziune socială totală”, a declarat secretarul general al Apărării Drepturilor Civile din Suedia, Robert Hårdh.
















































