Oamenii Timpului Nostru

Când vorbești despre teatru și creatorii de teatru, aduci deseori în discuție „proiectul artistic”. Care este proiectul artistic al Gianinei  Cărbunariu?

Am debutat ca regizor şi dramaturg în 2004 cu spectacolul „Stop the Tempo”, care a însemnat și un statement artistic: nu vreau, nu pot să fiu parte a ceva aberant, nefuncțional, lucrurile nu pot să meargă așa în continuare. Spectacolul se referea în mod direct la contextul social și politic, dar era în același timp și asumarea unei distanțe pe care o luam față de teatrul instituțional românesc. Nu știu dacă vizam un proiect artistic pe termen lung, însă acest prim moment a însemnat o suprapunere a căutărilor mele artistice cu viziunea mea asupra realității, chiar cu felul în care eu personal trăiam acea realitate.

Într-o epocă a entertainment-ului, cum poate fi deturnat publicul de la drumul drept care duce către facil și derizoriu? Mai poate fi „reeducat” acesta?

Directorii și artiștii care lucrează în teatre trebuie să fie primii reeducați și aduși în secolul XXI. Pentru că există un public al secolului XXI care merge la concerte, expoziții, vede filme de calitate. El poate fi desigur mult mai numeros și aici ar trebui să intervină oferta teatrelor de stat, muzeelor, galeriilor etc. Din păcate, oferta lor, cu rare excepții, este în cel mai fericit caz de secol XX.

O parte din vina pentru situația actuală a teatrului autohton nu o au cumva și criticii de specialitate – formatori de opinie? Care ar fi diferențele între presa culturală din România şi cea din străinătate?

Nu aș numi vină, ci lipsă de responsabilitate față de propria meserie. M-aș feri iarăși să fac comparații între cei de “aici” și cei de “afară”, pentru că eu nu văd așa lucrurile. Peste tot în lume sunt oameni care își respectă meseria de artist sau de critic și alții care nu o fac. Există critici cărora chiar le place ceea ce văd în teatre și acestora chiar nu știu ce li s-ar mai putea întâmpla ca să li se deschidă ochii. Există însă și alții care văd, înțeleg dimensiunea răului, dar tac de ani de zile. Din diverse rațiuni. Aceștia mi se par pur și simplu iresponsabili. Există și critici, din păcate foarte puțini, care pun întrebări, își exprimă public nemulțumirile. Însă am observat că, de obicei, în asemenea momente, se face gol în jurul lor.

Ce teme sunt la modă în teatrul occidental?

Habar n-am. Nu mă interesează modele. Mă interesează artiști, proiecte, dialogul cu oameni cu care am anumite afinități.

Ai fost încă de la începutul carierei rebelul bântuit de cauze al teatrului independent românesc și, apoi, prima femeie din istoria premiilor UNITER care a obținut trofeul pentru „Cel mai bun spectacol“. Ce planuri ai?

Faptul că sunt prima femeie care obține premiul pentru cel mai bun spectacol în 27 de ani de existență a acestei Gale nu e un lucru de laudă nici pentru UNITER, nici pentru breasla teatrală. Dimpotrivă. Anul acesta vreau să înființez o nouă companie independentă și să produc sau să co-produc cu structuri din țară și din străinătate (teatre, festivaluri etc.) care își doresc să colaborăm și care îmi înțeleg și îmi respectă condițiile de lucru.