

Mai mult de 15 spitale din București și din țară au fost atacate cibernetic duminică noaptea. „Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat în cursul zilei de astăzi cu privire la un atac cibernetic de tip ransomware asupra...




Încă o cărămidă la construcția solidă a neîncrederii oamenilor în lideri și în instituții a pus-o dumincă seara chiar președintele Statelor Unite ale Americii care, după ani de zile în care oficialitățile americane, europene, și, evident, naționale, au transmis pe...

Eliberarea celor doi ostatici din mâinile Hamas, în urma unei complexe acțiuni de noapte în Rafah, a ținut prima pagină a ziarelor israeliene de astăzi. Acțiunea de succes, desfăşurată în comun de armată, Shin Beth (securitate internă) şi poliţia israeliană,...



Municipalitatea a atras în ultimii trei ani fonduri nerambursabile de aproape 275 de milioane de lei pentru modernizarea serviciilor medicale din spitalele pe care le administrează, a transmis, luni, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. El a scris, pe Facebook,...

Demersul lui Iulian Dumitrescu de a contesta măsura controlului judiciar dispusă de procurorii DNA nu a avut succes. Potrivit deciziei Tribunalului București, pronunțate luni, 12 februarie, Iulian Dumitrescu nu poate reveni la șefia Consiliului Județean Prahova. Tribunalul București a respins...

Medicul Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCVT) Târgu Mureş, şi-a anunţat candidatura la Primăria municipiului Târgu Mureş. Acesta a precizat că a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL...

Administrația prezidențială a informat că preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru 21 februarie, ora 13.00, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Potrivit comunicatului transmis, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT sunt incluse subiecte referitoare la: evoluţii privind situaţia...

Activitatea mai multor spitale din București și din țară este „paralizată” din cauza unui atac cibernetic. Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a transmis că problema este în curs de rezolvare, fiind vorba despre un atac de tip ransomware. „Directoratul...

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a fost „internat la terapie intensivă” în cadrul spitalizării sale pentru o problemă urgentă la vezica urinară, a anunţat duminică seară Pentagonul, informează Agerpres. „În această seară, după o serie de teste şi evaluări, secretarul a...

Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, s-a pronunțat duminică, 11 februarie 2024, la finalul slujbei, despre situația tensionată generată de arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, amenințat cu judecata Sinodului pentru insistența cu care cere transformarea Arhiepiscopei Tomisului în Mitropolie. „Ne...

Un cetăţean din judeţul Argeş a apelat la 112, fără a avea o urgenţă, de aproape 31.000 de ori în decursul unui singur an, folosind mai multe numere de telefon, a informat duminică Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Pe data de...

În dimineața zilei de 2 februarie, într-o vineri liniștită, m-am trezit bucurându-mă de razele calde ale soarelui. Mi-am făcut o cafea și m-am gândit să mă bucur de ea în liniște răsfoind (digital, bineînțeles) presa internațională. M-am gândit să încep...

La capătul mai multor zile de presiune publică, președinta Ungariei, Katalin Novak, a demisionat. Opoziția a cerut acest demers după ce Novak a grațiat un bărbat acuzat că a fost complicele unui pedofil. În aprilie 2023, înaintea vizitei efectuate de...

Trăim în 2024. Cum ajungi – așadar – șaman și, odată devenit șaman în această epocă, cum ajungi la Davos? Iar odată ajuns la Davos, ce rost au incantațiile păgâne ce par să se fi redeșteptat din tenebrele mileniilor și...

20 ianuarie. CARTEA PLANTELOR ȘI A ANIMALELOR Astăzi m-am „întâlnit” cu profesoara mea din facultate, Simona Popescu, la Cărturești. Ea era într-o carte… A scris din nou pentru noi. După „Exuvii”, unul dintre cele mai frumoase romane despre adolescență, și...

Germania va cheltui 16 miliarde de euro pentru patru noi centrale pe gaz, după ce a renunțat la reactoarele nucleare. Dar nemții sunt mai proști ca noi! În Uniunea Europeană este cea mai scumpă energie din lume Lumea occidentală europeană...

La o zi de la difuzarea interviului pe care jurnalistul american Tucker Carlson i l-a luat la Kremlin președintelui rus, Vladimir Putin, doar pe rețeaua X (fosta Twitter) se înregistraseră deja 177 de milioane de vizualizări. Caz unic în istoria...

Cristian Popa, membru în Boardul de conducere al Băncii Naționale a României, a analizat datele furnizate de Eurostat în privința ponderii industriei în cadrul Produsului Intern Brut în țările Uniunii Europene, contrazicând „nostalgicii” care cred că produceam mai mult în...

Ce bine că într-o zi de 10 februarie, în 1898, se năștea Bertolt Brecht! I-am văzut miercuri, la Teatrul Național București, una din celebrele sale creații, piesa „Opera de trei parale”, o montare cu adevărat demnă de aniversarea a 50...

Viitorul vine atât de repede peste noi, încât poate să pară imposibil de acceptat. Trăim într-o perioadă de policriză și ne confruntăm în același timp cu schimbarea climei, conflicte militare, războaie culturale, dezinformare, deconectare, inteligență artificială. Mai sunt oamenii la...





















(Dedic aceste rânduri doamnei Emilia Chebac, cu care am vorbit într-o zi 7 ore doar despre cărți…și care este un neobosit promotor al acestora!) În 2013, când l-am însoțit pe Victor Ponta în vizita sa la Washington-fiind prima după mulți ani a unui premier sau președinte român- am preferat să renunț la Casa Albă și[...]

În anul 2025, Europa s-a aflat la o răscruce demografică și socială, în care procesul de islamizare (alimentat de migrația masivă sosită din țări majoritar musulmane) continuă să genereze nu doar dezbateri aprinse, ci și consecințe tangibile în viața cotidiană a cetățenilor. GEOMETRIE VARIABILĂ Islamizarea nu mai este doar o referință statistică, ci se manifestă prin[...]

Reputatul economist și analist politic american Jeffrey Sachs comentează în termeni foarte duri invazia SUA în Venezuela, în podcastul Greater Asia, și critică, totodată, Europa pentru reacția aproape inexistentă la încălcările dreptului internațional, avertizînd că Trump se va ține de cuvînt și va prelua și Groenlanda, arată Bogdan Tiberiu Iacob pe siteul InPolitics. Nu în[...]

„Asistăm la un fenomen foarte periculos: în vreme ce noi suntem anesteziați de scandaluri mediatice sterile, iar partidele tradiționale sunt în metastază morală, inerte, USR a devenit de facto cel mai puternic partid din România! Al patrulea partid ca forță parlamentară s-a transformat în vioara întâi a spațiului politic!“, avertizează fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Corneliu[...]

„Domnule ministru David, dumneavoastră când o veți face?”, a fost provocarea pe care Profesorul Martin Jan Stránský, renumit neurolog și autor al cărții „The rise and fall of the human mind”, i-a adresat-o ministrului Educației și Cercetării, în cadrul Conferinței „Sănătatea mintală în era digitală”, organizată de revista Q Magazine, marți, 7 octombrie, la Palatul[...]

La evenimentul „Sănătatea mintală în era digitală”, organizat de Q Magazine la Palatul Patriarhiei și susținut de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Sănătății, a fost lansat un studiu, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) la comanda Q Magazine, privind hiperconectarea românilor. Studiul, intitulat „Sănătatea mintală în epoca hiperconectivității” indică un[...]
