

Negociatorii ruși, ucraineni și americani au început marți o nouă rundă de discuții la Geneva pentru a găsi o soluție războiul de patru ani din Ucraina, după două întâlniri recente organizate în Emiratele Arabe Unite care nu au reușit să...




„Nicușor Dan a fost, pentru mulți dintre noi, simbolul luptei civice împotriva abuzurilor imobiliare și a intereselor de clan. Astăzi însă, chiar din interiorul echipei sale, se promovează o agendă care ne ridică serioase semne de întrebare:minerit cu orice preț...

Declarațiile vin după ce au apărut fotografii ale fostului președinte american la proprietatea Epstein, inclusiv alături de tinere cu fețele estompate, subliniind în același timp că simpla menționare în documente nu dovedește comiterea unei infracțiuni. Citește aici Hillary Clinton, soția...



O reprezentantă a Comisiei Europene, Dubravka Suica, va participa joi, la Washington, în calitate de observator, la reuniunea Consiliului de Pace a președintelui american Donald Trump. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat luni că Šuica va participa...

După aproape patru ore de discuții, liderii celor patru partide din coaliția de guvernare (PSD,PNL, USR și UDMR) și ai grupului minorităților naționale au convenit ca reforma administrației centrale și locale, împreună cu pachetul de relansare economică să fie adoptate...

Toți cei 19 candidați care s-au înscris pentru funcțiile de conducere de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) îndeplinesc condițiile...

Mica marea schismă din interiorul unei civilizații – cum a ridicat ștacheta dezbaterilor momentul München 2026. Conferința de Securitate de la München reprezintă în fiecare an un puzzle extrem de complex, în care discursurile liderilor politici sunt doar partea vizibilă....

Fostul ministru de Finanțe Adrian Câciu, bazându-se pe execuțiile bugetare, face o afirmație de o gravitate extremă: România nu mai are bani din PNRR în conturi și folosește bani naționali pentru orice plată curentă aferentă proiectelor din PNRR. Potrivit lui...

Conferința de securitate de la München din acest an a fost mai moderată decât cea de anul trecut, dar Donald Trump a schimbat fundamental relațiile transatlantice, scrie Politico. Liderii europeni și americani au petrecut trei zile promițând cooperare și oferindu-se...

„E un moment istoric în sistemul de educaȚie. Ducem în școlile din țară, la nivel de sistem, respectul față de animale. Opționalul nostru din Ilfov Ora cu și pentru animale a fost aprobat la nivel național. Asta înseamnă că se...

Agenția Anticorupție a Ucrainei (NABU) l-a arestat, duminică, pe fostul ministru al energiei Gherman Galușcenko, în timp ce încerca să părăsească țara. Galușcenko a demisionat anul trecut în urma unui vast scandal de corupție, relatează AFP, potrivit Agerpres. „Astăzi, în timp...

Președintele Nicușor Dan, după o profundă analiză, a anunțat decizia sa de a participa la prima reuniune a Consiliului Păcii la Washington. El răspunde astfel invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. În mesajul postat pe Facebook, Nicușor Dan...

Potopul milioanelor de pagini, imagini și înregistrări video din dosarele Epstein a dezbrăcat elitele sociale occidentale de orice veșminte… Supremul simptom al deraierii liberalismului occidental… …l-a reprezentat rețeaua infamului Jeffrey Epstein. Metamorfoză improbabilă a marchizului De Sade, personajul care a...

Da, Grivița 53 pare doar o adresă din vechiul București și așa ar fi rămas probabil dacă acea mână providențială nu ar fi trucat în mod miraculos calculul numerologic al cifrei 53 care, altfel, ar fi dat un rezultat matematic...

Marco Rubio a livrat la Munchen un discurs fără îndoială istoric din care mulți au înțeles că SUA a înmuiat tonul față de Europa într-un moment când era de așteptat sânge pe pereți. În opinia noastră, lucrurile stau cu totul...

Jurnalistul George Scarlat „demolează” o serie de minciuni pe care unii opozanți le-au lansat împotriva profesorului Petrișor Peiu, vicepreședinte al partidului AUR. Ca un veritabil avocat al apărării, Scarlat evocă momente din „trista noastră istorie” pentru a contextualiza și a...

Wolfgang Ischinger, președintele Conferinței de Securitate de la München, a susținut că în sală s-a auzit un oftat de ușurare în timpul discursului lui Marco Rubio, referindu-se la contrastul acestuia cu discursul vicepreședintelui american JD Vance din 2025. Într-adevăr, la...

Măsuri mai simple, termene mai scurte pentru obținerea avizelor de către investitori și costuri de administrare mai mici sunt incluse în proiectul de Ordonanță de Urgență privind modificarea și completarea unor acte normative, publicat astăzi de Cancelaria Prim-Ministrului în consultare...

Domnule Prim-ministru,Vă prezint scuze pentru delictul de opinie pe care l-am comis astăzi. Vă prezint scuze pentru că mi-am permis să spun public ceea ce simt și gândesc atât eu, cât și milioane de români. Vă rog să acceptați scuze...

Liberalii trebuie să fie lângă Ilie Bolojan, transmite primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, susținând că prim-ministrul a salvat partidul „de la un dezastru cu o cifră” la alegerile din noiembrie 2024. În opinia sa, Ilie Bolojan este „tocat zi de zi”...





















(Dedic aceste rânduri doamnei Emilia Chebac, cu care am vorbit într-o zi 7 ore doar despre cărți…și care este un neobosit promotor al acestora!) În 2013, când l-am însoțit pe Victor Ponta în vizita sa la Washington-fiind prima după mulți ani a unui premier sau președinte român- am preferat să renunț la Casa Albă și[...]

În anul 2025, Europa s-a aflat la o răscruce demografică și socială, în care procesul de islamizare (alimentat de migrația masivă sosită din țări majoritar musulmane) continuă să genereze nu doar dezbateri aprinse, ci și consecințe tangibile în viața cotidiană a cetățenilor. GEOMETRIE VARIABILĂ Islamizarea nu mai este doar o referință statistică, ci se manifestă prin[...]

Reputatul economist și analist politic american Jeffrey Sachs comentează în termeni foarte duri invazia SUA în Venezuela, în podcastul Greater Asia, și critică, totodată, Europa pentru reacția aproape inexistentă la încălcările dreptului internațional, avertizînd că Trump se va ține de cuvînt și va prelua și Groenlanda, arată Bogdan Tiberiu Iacob pe siteul InPolitics. Nu în[...]

„Asistăm la un fenomen foarte periculos: în vreme ce noi suntem anesteziați de scandaluri mediatice sterile, iar partidele tradiționale sunt în metastază morală, inerte, USR a devenit de facto cel mai puternic partid din România! Al patrulea partid ca forță parlamentară s-a transformat în vioara întâi a spațiului politic!“, avertizează fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Corneliu[...]

„Domnule ministru David, dumneavoastră când o veți face?”, a fost provocarea pe care Profesorul Martin Jan Stránský, renumit neurolog și autor al cărții „The rise and fall of the human mind”, i-a adresat-o ministrului Educației și Cercetării, în cadrul Conferinței „Sănătatea mintală în era digitală”, organizată de revista Q Magazine, marți, 7 octombrie, la Palatul[...]

La evenimentul „Sănătatea mintală în era digitală”, organizat de Q Magazine la Palatul Patriarhiei și susținut de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Sănătății, a fost lansat un studiu, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) la comanda Q Magazine, privind hiperconectarea românilor. Studiul, intitulat „Sănătatea mintală în epoca hiperconectivității” indică un[...]
