România a votat abținere la proiectul de rezoluție propus, joi, la Adunarea Generală a ONU prin care Palestina a obținut statutul de stat observator ne-membru, argumentând poziția prin faptul că Bucureștiul promovează dialogul și negocierile directe între cele două părți, precizează MAE.

Featured

Palestina în cadrul ONU

”România a votat abținere la proiectul de rezoluție propus şi a prezentat în cadrul unei intervenţii în sesiunea Adunării Generale argumentele pentru această poziţie. Totodată, s-a asociat declaraţiei prezentate de Uniunea Europeană privind contextul dezbaterii rezoluţiei. În intervenţie, România a subliniat că această decizie are la bază poziţia de principiu pe care România o promovează consecvent, bazată pe dialog şi negocieri directe între părţi, în cadrul formatelor de reglementare recunoscute la nivel internaţional şi al acordurilor existente. În baza aceleiaşi concepţii, România nu favorizează iniţiativele unilaterale, indiferent care ar fi partea iniţiatoare, întrucât acestea pot avea efecte contrare reluării negocierilor din procesul de pace”, se arată într-un comunicat al MAE.

Totodată, Ministerul de Externe subliniază că rezoluţia adoptată nu facilitează ”recunoaşterea Palestinei ca stat şi nici accederea sa la organizaţii internaţionale sau tratate”. ”Deşi recunoaşte aceste deziderate ca fiind obiective legitime ale poporului palestinian, România crede cu tărie că singura cale de a materializa viziunea soluţiei celor două state este reluarea negocierilor directe între israelieni şi palestinieni. Solicităm celor două părţi să se angajeze în acest proces fără precondiţii. România va sprijini orice iniţiativă care va servi acestui scop”, precizează MAE.

România împărtășește evaluarea conform căreia ”unica soluţie viabilă pentru acest conflict rămâne cea promovată de Foaia de Parcurs a Cvartetului, care susţine existenţa a două state, Israel şi Palestina, care să trăiască alături în pace şi securitate, în cadrul unor frontiere recunoscute la nivel internaţional”.

Adunarea Generală a ONU a votat, joi, rezoluția prin care Palestina devine stat observator ne-membru la Națiunile Unite.

138 de stat au votat pentru, 9, printre care SUA și Israel, au votat împotrivă, iar 41 de țări, printre care Germania și România, s-au abținut. Înainte de vot, mai multe țări europene, printre care Franța, Spania, Norvegia, Danemarca, Elveția și Rusia, și-au anunțat susținerea pentru rezoluția palestiniană.
 

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top