Actual

Parada de 1 Decembrie, în plină desfăşurare. La mulţi ani, România!

Tradiţionala paradă militară de Ziua Națională a României este în plină desfăşurare la București, aproximativ 3.500 de militari români și străini urmând să defileze pe sub Arcul de Triumf.

Startul paradei a fost dat de președintele României, Klaus Iohannis, care a făcut trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, după ce a fost fost intonat Imnul Național de către Muzicile reunite ale Ministerului Apărării Naționale, corul Bazei Sprijin Logistic Muntenia, corul studenților Academiei Tehnice Militare și solistul Alexandru Ștefan Constantin, de la Ansamblul Artistic al Armatei.

În timpul intonării Imnului de stat au fost trase și salve de tun, iar şeful statului a depus o coroană de flori la Arcul de Triumf.

Printre oficialii și politicienii prezenți acolo se numără foștii președinți Traian Băsescu și Emil Constantinescu, premierul Mihai Tudose, ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministrul de Interne, Carmen Dan, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, procurorul general Augustin Lazăr, președintele CCR, Valer Dorneanu, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, lideri de partide, reprezentanți ai Armatei, veterani.

De asemenea, a fost pentru prima dată când fostul președinte, Ion Iliescu, nu a participat la parada de 1 Decembrie.

Soţia fostului preşedinte social-democrat a declarat că Ion Iliescu a suferit recent o entorsă, lucru care l-a împiedicat să participe la eveniment.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu a fost zărit în zona Arcului de Triumf, unde se desfăşoară parada de 1 Decembrie, la fel și Călin Popescu-Tăriceanu.

Iniţial, potrivit unor informaţii neoficiale, Liviu Dragnea, însoţit de ceilalţi lideri ai PSD, urma să meargă pe jos de la sediul central al partidului, aflat pe bulevardul Kiseleff, până la sediul ALDE, aflat în apropierea Arcului de Triumf, unde urmau să se întâlnească cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu şi să asiste la paradă din faţa sediului.

Însă Liviu Dragnea nu a mai venit la sediul ALDE, iar Călin Popescu-Tăriceanu nu a ieşit din clădire.

Comandantul paradei este generalul-locotenent Adrian Tonea, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării. Aproximativ 3.500 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații, cu peste 350 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave, și militari din mai multe țări aliate sau partenere vor participa la paradă.

Potrivit MApN, sunt peste 300 de militari străini din Bulgaria, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Canada, Franța, Germania, Grecia, Italia, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top