Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism l-au trimis în judecată pe patronul Rodipet Awdi Hassan, 47 de ani, având dublă cetăţenie libaneză şi americană, acuzat de trafic de persoane.

Extern

Patronul Rodipet Awdi Hassan, trimis în judecată de DIICOT



În acelaşi dosar, a fost deferit justiţiei Sweis Alex Iskander Nicola, 50 de ani, cetăţenie chiliană şi iordaniană, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în scopul exploatării prin muncă.

Procurorii DNA susţin că Awdi Hassan, în calitate de acţionar majoritar al SC Intelbiz Solutions SRL, şi Sweis Alex Iskander Nicola, în calitate de director resurse umane în cadrul acestei societăţi, au recrutat 13 persoane, cetăţeni ai Republicii Honduras, în scopul exploatării acestora, prin executarea unor activităţi lucrative în cadrul punctelor de difuzare a presei Rodipet.

Victimele au fost racolate din ţara de origine sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă în România, cu un salariu între 700 şi 1.200 dolari/lună, însă la destinaţie, inculpaţii le-au impus să desfăşoare activităţi în calitate de muncitori necalificaţi, în cadrul grupului de firme AWDI, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate şi fără încheierea unor contracte legale de muncă.

Părţile vătămate au fost cazate în condiţii insalubre, ameninţate, li s-au reţinut paşapoartele, nu au fost remunerate pentru munca prestată, primind doar sume de bani modice şi li s-a impus plata unor sume de bani substanţiale, în scopul de a-i împiedica să părăsească România.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.

Procurorii DIICOT au deschis în 2010 o anchetă în legătură cu falimentarea Rodipet.

Anchetatorii susţin că fraţii Awdi Hassan şi Awdi Mehdi, patronii Rodipet, au creat acestei societăţi un prejudiciu de 35,5 milioane de euro.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top