Pentru prima dată după 1989, Biserica NU mai apare în Programul de guvernare

Cătălin Raiu, expert OSCE privind libertatea religioasă, atrage atenția că pentru prima dată după Revoluția din decembrie 1989, nu mai există nicio referire la Biserica Ortodoxă Română, la Culte sau la libertate religioasă, în programul de guvernare.

Noul guvern PNL-USRPLUS-UDMR, condus de Florin Cîțu, nu-și mai asumă sprijinirea construcției Catedralei Mântuirii Neamului – biserică simbol a poporului român și nici nu ia în discuție încălcarea libertății religioase în timpul pandemiei, confirmată prin decizia Curții de Apel București din 14 decembrie 2020.

De altfel, mai mulți aleși locali ai USR au refuzat să depună jurământul cu mâna pe Biblie și să rostească formula „Așa să îmi ajute Dumnezeu!”, formațiunea promovând progresismul ateu.

„Cum s-au decantat până la urmă opțiunile doctrinare pe domeniul Libertate Religioasa și Culte în noul program de guvernare al complicatei alianțe PNL + USR-PLUS + UDRM + minorități?

Dacă orientarea e mai degrabă spre stânga sau dreapta politică, dacă accentul cade pe minorități religioase sau Biserica majoritară, pe monumente istorice sau construcții noi, programe sociale sau educaționale, pe politici publice interne sau priorități externe?

Am observat că avem de-a face cu primul program de guvernare care nu conține niciun fel de referință la Culte și Libertate Religioasă.

E o premieră în România după 1989, când libertatea religioasă, care este unul dintre angajamentele de top ale democrațiilor consolidate (SUA, UK, Germania, Italia etc. ), pur și simplu lipsește cu desăvârșire dintr-un document care are rolul de a ghida guvernarea în următorii 4 ani.

Chiar dacă în programele anterioare de guvernare, referințele la religie, culte și Libertate Religioasă erau mai degrabă compilații urechiste și incoerente politic, cel puțin ofereau garanția unei minime legitimări parlamentare a promovării libertății religioase.

Lipsa unor angajamente minimale pe domeniul libertății religioase poate avea efecte negative în primul rând asupra organizațiilor religioase mici ca număr de membri, a căror protecție va fi una doar conjuncturală și nu legitimată prin consens parlamentar.

OSCE atrage atenția că lipsa de predictibilitate în interacțiunea statului cu cultele religioase lasă loc fie unor aranjamente netransparente de culise, fie unei avalanșe de politici publice în răspăr cu libertatea religioasă.

În vreme ce comunitatea europeană dezvoltă și rafinează politici publice de promovare a libertății religioase, protecție legislativă și guvernamentală a minorităților religioase, armonizează exigențele sanitare pandemice cu standardele internaționale, nu cumva România rămâne într-o buclă a tăcerii, hazardului și indiferenței în domeniul religios?”, a comentat Cătălin Raiu.

PARTIDELE ȘI RELIGIA

Cătălin Raiu a făcut o analiză asupra atitudinii partidelor față de religie în timpul pandemiei.

Despre PSD, Cătălin Raiu spune că a fost „mai degrabă neutru, ușor empatic în ultimele 2-3 săptămâni din campania electorală prin mesaje ferme, dar nu elaborate, ale unora dintre lideri. Suficient cât electoratul moderat conservator să nu sancționeze PSD drept complice la escaladarea tensiunilor.”

„PNL a decontat electoral nu doar cele mai dure restricții aplicate vieții religioase, conform raportului OSCE din luna iulie, dar mai ales sincopele de comunicare și tonul abrupt în relația cu Biserica.

În mod paradoxal, în privința restricțiilor în domeniul vieții religioase oficialii nu au făcut nicio conferință de presă, ci abia la presiunea mass-media au formulat comunicate de presă abrupte și seci concepute pe structura „pumnului în gură” din manualele de propagandă comunistă din anii 1950. Presa nu a văzut ochii niciunui oficial care să vorbească despre legitimitatea restricțiilor, despre standardele libertății religioase sau despre necesitatea dialogului dintre stat și culte.”, potrivit lui Cătălin Raiu.

Lipsa de comunicare din partea PNL nu a făcut altceva decât să favorizeze opoziția („PSD n-ar fi făcut așa”), dar și AUR „care a umplut, de cele mai multe ori, cu o retorică populistă spațiul gol lăsat de guvern în dezbaterea publică.”

Pe lângă toate acestea se mai adaugă și raziile poliției în bisericile din România, mai multe persoane fiind nevoite să se legitimeze și apoi fiind sancționate pe motiv că nu respectă regulile privind distanțarea socială. Mai mult, chiar și în ziua alegerilor, în mai multe județe, oamenii au fost întrerupți în timpul Liturghiei din același motiv al nerespectării distanțării sociale, dar mai apoi s-au dus în secțiile vot, unde le era permis.

Potrivit lui Cătălin Raiu, „România a refuzat să devină membru al Alianței Internaționale a Libertății Religioase inițiată de SUA și să-și desemneze un reprezentant național pentru promovarea libertății religioase, poziție hibrid de expert-diplomat care în contextul pandemiei ar fi avut sarcina precisă să sprijine cu expertiză profesională și să adapteze restricțiile sanitare la standardele internaționale pe libertate religioasă. În mod intenționat, aceste instrumente de soft foreign policy au fost blocate pentru că sub epiderma lipsei de comunicare și transparență în domeniul guvernării vieții religioase se ascund afinități ideologice pentru modelul rusesc al relațiilor stat-culte și nu pentru cel democratic.”

Alianța Internațională a Libertății Religioase este o rețea de țări asemănătoare care se angajează pe deplin să promoveze libertatea de religie sau credință în întreaga lume. Membrii Alianței trebuie să respecte Declarația Principiilor.

Declarația este întemeiată pe articolul 18 din Declarația Universală pentru Drepturile Omului, care prevede că toată lumea are libertatea de a crede sau de a nu crede, de a-și schimba credința, de a se întâlni singuri pentru rugăciune sau colectiv. Din Alianță fac parte 32 de țări din întreaga lume, însă România a refuzat să fie membră.

„Tipic unei filosofii comuniste, în România restricțiile au fost aplicate organizațiilor religioase, nu lăcașurilor de cult. Distincția conceptuală e foarte importantă pentru că separă un regim democratic (de exemplu, Marea Britanie a enunțat un ghid pentru folosirea în siguranță a lăcașurilor de cult), de unul mai degrabă corporatist.

Dacă în occident precauțiile sanitare au vizat lăcașurile de cult din cauza potențialului de răspândire a virusului cu prilejul adunărilor religioase, în România precauțiile/restricțiile au vizat Biserica însăși: Biserica (instituție, nu lăcaș de cult) a fost desemnată drept iresponsabilă în gesturi, medievală în practici și pusă sub oprobriul public prin ochiul selectiv al presei. Guvernul a targhetat gesturi liturgice precise și s-a bâlbâit în vocabularul juridico-politic utilizat, confundând caracterul intim și privat al libertății religioase cu responsabilitatea publică a Bisericii.”, scrie Cătălin Raiu.

Despre USR-PLUS, „un partid încă tânăr, nesedimentat ideologic și încă doar parțial confruntat cu guvernarea”, Cătălin Raiu spune că „nu pare să aibă expertiză în privința guvernării vieții religioase și cu atât mai puțin să găsească un ton de negociere între cele două extreme ale raportării la fenomenul religios. A tăcut în mod pragmatic și neconvingător, ceea ce nu pare să-i fi afectat scorul electoral.”

„AUR a beneficiat și s-a folosit de frustrarea în masă cauzată de comunicarea abruptă și seacă a guvernului și a OTV-izat credința religioasă, reducând-o la ritual și amputându-i responsabilitatea comunitară. Cel mai probabil, AUR nu este interesată de standardele democratice ale libertății religioase, ci se profilează, cel puțin până la testul îndepărtat al guvernării, într-un partid care îmbracă retorica identității (ortodox, român etc.) în hainele conspiraționismului global, o combinație letală specifică anilor 1930.

UDMR – partid de politicieni profesioniști în sens weberian, dar și foarte pragmatic și oportunist – a intervenit în dezbaterea publică privind libertatea religioasă doar pentru a denunța încălcarea neutralității statului în momentul semnării protocolului dintre MAI și BOR la Paști. Dincolo de acest episod, UDMR s-a concentrat pe propria agendă electorală și mesaje relevante pentru maximizarea votului etnic.”, potrivit lui Cătălin Raiu.

Libertatea religioasă trebuie respectată la fel ca toate celelalte drepturi și libertăți religioase. „Ea trebuie asumată în logica democrației și a dialogului, nu în logica fanatismului religios sau a reminiscențelor comuniste de tipul triumfalismului bunelor relații între stat și cult”, comentează Cătălin Raiu.