Bernard Cazeneuve şi-a exprimat regretul pentru actele de violenţă comise de “mai multe zeci de indivizi cu măşti pe figură” care au aruncat cu diverse obiecte în direcţia forţelor de ordine.
În timp ce aceste grupuri au utilizat obiectele lăsate în omagiu celor 130 de persoane care şi-au pierdut viaţa în atentatele de la Paris de la 13 noiembrie, ministrul a lansat un apel la condamnarea acestor violenţe “cu cea mai mare fermitate din respect pentru victimele atentatelor”.
Mii de persoane – 4.500 potrivit poliţiei, 10.000 potrivit organizatorilor – au format duminică, în pofida interdicţiei de a manifesta, un lanţ uman la Paris, pentru a denunţa “starea de urgenţă climatică”, cu o zi înainte de deschiderea Conferinţei ONU pe tema modificărilor climatice (COP21). Aproximativ 100 de persoane au fost arestate, în apropiere de Place de la République, după ce mitingul a degenerat în confruntări cu poliţia, relatează Le Parisien în pagina electronică.
Forţele de ordine procedau la verificarea identităţii a 200-300 de persoane, încercuite de către membri ai Companiilor Republicane de Securitate (CRS).
Aceşti manifestanţi – câteva mii de persoane care au înfruntat interdicţia decretată în cadrul stării de urgenţă după atacurile de la 13 noiembrie – s-au adunat în mod paşnic în piaţă, începând de duminică la prânz, răspunzând unui apel în vederea formării unui lanţ uman. Staţia de metrou République a fost închisă.
Însă o parte dintre ei, unii cu feţele acoperite cu eşarfe sau glugi, s-au grupat duminică după-amiaza pe bulevardul la République, denunţând o “Stare de urgenţă. Stat poliţienesc. Ni se ia dreptul de a manifesta”.
Un baraj a fost format de către forţele de ordine. Grupuri mici au încercat să-l forţeze, potrivit lui Cadot. “Grupuri mici, violente, au atacat forţele de ordine cu proiectile” precum “lumânări şi chiar o bilă de pétanque”, a adăugat prefectul poliţiei.
Membri din cadrul CRS au răspuns cu gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare.
















































