Cei care au ajuns în fața Palatului Parlamentului au afișat un banner pe care scrie “De 26 de ani, furați prin rotație”, “Groparii României”. Ei scandează “Parlament penal”, “Dizolvare”, “Plecați cu toții”, “Demisia”, “Hoții, hoții”.
Pe traseul de la Piața Universității la Piața Constituției nu au fost semnalate incidente.
Unii dintre ei au cerut demisia lui Mugur Isărescu și a Patriarhului Daniel.
Manifestanților le-au fost împărțiți fluturași în care oamenii sunt îndemnați să aplice pe o platformă online și să facă nominalizări și să voteze persoane în diferite funcții de conducere și administrare. “Degeaba îi dăm jos pe ăștia de acum dacă nu găsim pe alții mai buni care să le ia locul. Nu trebuie lăsați oameni incompetenți să ajungă la putere pe spinarea noastră. Împreună putem găsi și susține oameni corecți, care merită acele funcții. Oamenii care își asumă responsabilități în fața poporului, nu a partidelor politice”, scrie pe fluturași, notează Agerpres.
Protestatarii care sunt urcați pe gardul Palatului Parlamentului au transmis și un mesaj din partea diasporei, care, după cum susțin ei, se declară alături de manifestanți.
Manifestații similare au loc, în prezent, în mai multe orașe din țară: Brașov, Bacău, Pitești, Ploiești, Alba, Târgu Mureș, Vaslui, Timișoara sau Iași.
















































