Sindicaliștii din poliție se ceartă pe bani. Cei care ar trebui să apere interesele oamenilor din toată țara par mai degrabă interesați de cum își împart banii decât de munca pentru care sunt plătiți. Au fost făcute publice conversații private de pe un grup de whatsapp, la care iau parte cele mai mari sindicate de poliție din România. Discuțiile sunt năucitoare.
Citește și: Pensii speciale pentru aleșii locali
Pentru mitingul cu 10.000 de oameni din 24 martie din fața Ministerului de Interne, organizatorii, adica 10 organizații Sindicale, printre care Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, dar și SED LEX, cer 10.000 de lei taxă de participare. În toal, s-ar fi strâns 100.000 de lei, adică peste 20.000 de euro. Banii ar fi trebuit să ajungă pentru transportul protestatatarilor, diurnă, masă și alte chetuieli.

Taxa de „șmecher”
09.03.2018, 21:06 – Vilnei Florin: Haideți să ne concentram pe acțiunile stabilite în protocol. Cheltuielile cu scena și sonorizarea vor fi împărțite în mod egal. Transportul îl vom împărți proporțional în funcție de oamenii din teritoriu. Cei care se trezesc acum, după semnarea protocolului, încercând să vină cu alte reguli, nu fac altceva decât să demonstreze că încearca să ne dezbine.
09.03.2018, 21:06 – Coarna Dumitru: Fiecare organizație trebuie să suporte și cheltuieli în valoare totala de 10.000 lei
09.03.2018, 21:06 – Andreica: Acum dacă vă suciți și căutați pretexte sau impuneti taxe de participare, le discutam și pe acestea. Doar să nu vă tot suciți după cum bate vântul
09.03.2018, 21:06 – Coarna Dumitru: Nu
09.03.2018, 21:06 – Coarna Dumitru: Totul costă
09.03.2018, 21:07 – Andreica: Păi asta spun. Hotărăște-te! sâmbăta ai spus scena și sonorizare. Azi taxa de șmecher 10.000 lei
09.03.2018, 21:07 – Coarna Dumitru: Costurile din 25 martie 2017 au fost de 200.000 lei
09.03.2018, 21:07 – Andreica: Ce mai urmează?
09.03.2018, 21:07 – Coarna Dumitru: Trageți concluziile cuvenite!
09.03.2018, 21:07 – Andreica: Păi ce s-a întâmplat de sâmbătă și până acum?
09.03.2018, 21:08 – Andreica: Sambata ai uitat ca au costat 200.000 lei?
09.03.2018, 21:08 – Coarna Dumitru: Nimic deosebit
09.03.2018, 21:08 – Coarna Dumitru: Doar că trebuie să suportam financiar aceste acțiuni de protest
09.03.2018, 21:08 – Coarna Dumitru: Nu
09.03.2018, 21:09 – Coarna Dumitru: Nu merge nimic fără bani
Protest sau afaceri cu proteste?
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual primește în cont, în fiecare lună, aproximativ 800.000 de lei din contribuțiile polițisilor. Practic, fiecare membru plătește lunar 0,5%din salariul brut. În medie, 15-20 de lei lunar. SNPPC are 40.000 de membri de sindicat. Banii, o parte dintre ei, se întorc în teritoriu. Există o fundație prin care se acordă ajutoare de boală, deces ori asistență juridică. Și există un fond special pentru mitinguri unde se pun bani lunar. Și atunci, întrebarea care se pune este de ce mai era nevoie ca toate sindicatele să strângă alți bani pentru mitingul din 24 martie din moment ce există un fond special pentru proteste?

„Este o încercare de deturnare a mișcării sindicale. Este o încercare a ministerului de Interne, prin doi-trei sindicaliști din aștia galbeni, adică ai angajatorului, să oprească acțiunea noastră din martie. Propunerea a venit din partea lui Vasile Lincu de la Pro Lex, să facem un cont, un fond, pentru susținerea acțiunilor de protest din luna martie. Eu am spus da, să analizăm oportunitatea, utilitatea, pentru că activitățile pe care noi ni le-am propus costă. Nu mi pare normal să plătească oamenii care vin, ci organizațiile sindicale, care au bani în conturi din cotizații. De aici, au sărit câțiva și am încercat să le explic că acțiunele astea costă și noi, organizațiile sindicale suntem obligați să plătim transport, diurnă, apă plată, un pachețel. De aici a început tevatura asta, care și-a atins scopul. E specificul nostru de a ne bate cuie în talpă singuri. Este o diversiunea ieftină, în care se încearcă a se spune că am cerut eu o taxă. Eu nu am cerut nimic.”, a declarat Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual pentru Q Magazine.
Între sindicaliști discuțiile sunt tensionate, desprinse parcă din cele de după blocuri. Se vorbește despre taxa de „jmecher” și împărțirea banilor ca și cum ar fi folosiți în scopuri personale.
09.03.2018, 21:18 – Coarnă Dumitru: Acțiunile sunt comune
09.03.2018, 21:18 – Coarnă Dumitru: Nu sunt separate
09.03.2018, 21:19 – Surugiu Iulian: E cineva care nu știe că totul costă
09.03.2018, 21:19 – Coarnă Dumitru: Atunci cheltuielile trebuie să fie comune
09.03.2018, 21:19 – Elvis Maceseanu: Începe să se ridice părul pe mine
09.03.2018, 21:19 – Elvis Maceseanu: Plătim taxa de jmecher?
09.03.2018, 21:19 – Elvis Maceseanu: Că nu prea înțeleg eu?
09.03.2018, 21:19 – Elvis Maceseanu: Lincu taie bilete?
09.03.2018, 21:20 – Emil Păscut: încă mai putem să ne despărțim …dacă cineva asta urmărește ..unii pe 24, alții pe 22
09.03.2018, 21:21 – Lincu Vasile: Eu nu particip, dar contribui. Este ceva greșit? Îmi cer scuze!
09.03.2018, 21:21 – Emil Păscut: nu, dar instigi
09.03.2018, 21:21 – Coarnă Dumitru: Tocmai că sunt înțelept
09.03.2018, 21:22 – Coarnă Dumitru: Nu încerc să va atrag atenția că aceste acțiuni sunt foarte costisitoare
09.03.2018, 21:22 – Surugiu Iulian: Dai șpagă lui Coarnă dacă nu te bagi
09.03.2018, 21:22 – Andreica: Păi nu instigă cu nimic. Mitică văd că vine cu taxe de participare
Mitingul de pe 24 martie are autorizație, spun sindicaliștii. La ora 9 dimineața, 10 mii de oameni vor protesta în fața ministerului de Interne și, apoi, se vor muta în fața guvernului.

















































