Actual

Predoiu: Am cerut clarificări dacă Dragnea a fost în SUA ca reprezentant al Camerei Deputaților

PNL a solicitat, vineri, în ședința Biroului permanent, clarificări în legătură cu vizita președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, în Statele Unite, pentru a vedea dacă acesta a avut mandat de reprezentare din partea Camerei și cine a plătit cheltuielile, a declarat Cătălin Predoiu, vicepreședinte al forului legislativ.

“Astăzi, în ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților, am solicitat în numele grupului parlamentar PNL să se clarifice dacă domnul Dragnea a avut un mandat de reprezentare din partea Camerei Deputaților cu ocazia vizitei pe care a desfășurat-o în Statele Unite, în perioada 17-21 ianuarie”, a afirmat Predoiu după ședința conducerii Camerei.

El a arătat că liberalii vor să știe dacă Liviu Dragnea a fost ca reprezentat al Camerei Deputaților, așa cum este prevăzut în Regulament, și cine a acoperit aceste cheltuieli.

“S-a stabilit ca această discuție să aibă loc la viitorul Birou permanent al Camerei Deputaților, când vom primi și răspunsurile din partea președintelui Camerei și a staff-ului Camerei Deputaților. Așteptăm cu interes aceste explicații pentru că este interesată și opinia publică, nu numai PNL, ca lucrurile să fie transparente și ca ceea ce s-a promis de către președintele Camerei, domnul Dragnea, respectiv o activitate profesionistă și transparentă a Camerei Deputaților, să devină o realitate”, a adăugat Predoiu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top