Cătălin Predoiu nu crede că i s-a propus funcția de prim-ministru, însă pare că e sigur că va rămâne ministru al Justiției.
Întrebat înaintea şedinţei Biroului Executiv al PNL dacă a fost propus pentru a prelua mandatul de premier, Predoiu a dat un răspuns evaziv.
După ce a negat, a spus că nu știe, iar în final a spus că nu crede că e adevărată informația. În schimb, pare sigur că nu va elibera fotoliul de la Justiție.
„Nu, nu ştiu. Acest lucru nu cred că e adevărat. Am multe de făcut la Justiţie şi de asta mă ocup”, a declarat Predoiu.
În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.
















































