Actual

Președintele iranian Ebrahim Raisi, căutat cu drone și câini după „aterizarea forțată” din munți

UPDATE Comisia Europeană a activat serviciul de cartografiere prin satelit pentru a ajuta eforturile de căutare, în urma unei cereri de asistență din partea Iranului, a declarat comisarul european pentru gestionarea crizelor.

Mai multe ţări, printre care Azerbaidjan, Armenia, Arabia Saudită, Qatar şi altele şi-au oferit sprijinul în operaţiunea de căutare. Turcia a trimis 32 de specialiști în salvare montană pentru a ajuta Iranul în căutarea elicopterului care îl transportă pe președintele Raisi. Anunțul a fost făcut de agenția guvernamentală de ajutor de urgență AFAD.

În acest timp, la Washington, Casa Albă a transmis că preşedintele Joe Biden a fost informat despre accidentul de elicopter al preşedintelui iranian şi urmăreşte evoluţia situaţiei.

De asemenea, Rusia a transmis că este pregătită să ofere Iranului tot sprijinul necesar pentru găsirea elicopterului şi investigarea cauzelor accidentului.

Știre inițială Căutări intense erau în desfăşurare duminică după-amiază în nord-vestul Iranului pentru a găsi elicopterul implicat într-un accident şi la bordul căruia pare că se aflau preşedintele Ebrahim Raisi şi ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian, în timp ce starea acestora încă nu este cunoscută şi televiziunea de stat de la Teheran difuzează rugăciuni, informează Agerpres.

Potrivit relatărilor din mass-media, două din convoiul de trei elicoptere care transportau oficiali iranieni într-o vizită în nord-vestul ţării au aterizat fără probleme în oraşul Tabriz, nu însă şi elicopterul la bordul căruia se aflau preşedintele Ebrahim Raisi, ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian şi guvernatorul regiunii vizitate.

Delegaţia preşedintelui vizitase provincia Azerbaidjanului de Est, unde a fost inaugurat un baraj la frontiera azeră, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi preşedintele azer Ilham Aliev.

Televiziunea de stat iraniană a difuzat primele imagini din zona unde ar fi survenit accidentul de elicopter, arătând membri ai Semilunei Roşii deplasându-se printr-o ceaţă densă. În alte imagini difuzate de aceeaşi televiziune sunt transmise rugăciuni pentru sănătatea preşedintelui aflate în desfăşurare în mai multe moschei, inclusiv în moscheea din oraşul sfânt Mashhad.

Ultima poziţie a elicopterul dispărut într-o zonă muntoasă este cunoscută cu aproximaţie, respectiv pădurea Dizmar din apropierea oraşului Varzaghan, dar căutările sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile, în special ceaţă densă, a declarat la televiziunea de stat ministrul iranian de interne Ahmed Vahidi, care a mai spus că au existat unele contacte cu ocupanţii elicopterului, fără a oferi detalii.

Ministrul de interne a confirmat o „aterizare forţată” a respectivului elicopter, dar a evitat să confirme şi faptul că preşedintele Raisi se afla la bordul aparatului, deşi relatările din mass-media converg în această direcţie. Între timp, inclusiv televiziunea de stat iraniană a transmis, potrivit AFP, că „un accident a survenit cu elicopterul care transporta preşedintele” în regiunea Jofa.

Un oficial iranian neprecizat, care a vorbit agenţiei Reuters cu condiţia anonimatului, a declarat că elicopterul în care se afla preşedintele s-a „prăbuşit” în munţi şi că vieţile celor de la bord – confirmând că printre ei se află şi ministrul de externe – sunt în pericol. „Avem încă speranţe, dar informaţiile care vin de la locul prăbuşirii sunt foarte îngrijorătoare”, a indicat acest oficial.

Potrivit agenţiei IRNA, circa 20 de echipe având în dotare inclusiv drone şi câini de urmă au fost mobilizate pentru operaţiunile de căutare-salvare.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top