Actual

Președintele World Athletics: Sportivii s-ar putea revolta împotriva restricțiilor

Președintele World Athletics, Sebastian Coe, a avertizat că liderii sportivi se pot răzvrăti împotriva restricțiilor pandemice, în timp ce luptă pentru revenirea evenimentelor majore sportive.

Coe a exprimat frustrările resimțite de mai mulți președinți de federații sportive din întreaga lume, arătând că este esențial să reînceapă evenimentele de top, chiar și când coronavirusul are un efect tot mai mare în întreaga lume.

Trebuie să fim ghidați de ceea ce ne spun guvernele, OMS și autoritățile locale, dar trebuie să luăm deciziile noastre și să facem compromisuri sensibile “, a declarat Coe la postul de televiziune indian WION, potrivt AFP.

„Poate exista un moment în care un sport să decidă că este gata să organizeze evenimente chiar dacă nu este întotdeauna cu aprobarea autorităților respective. Manifestăm respect, dar trebuie să luăm decizii în interesul maxim al sportului nostru și al sportivilor noștri”, a insistat fosta legendă britanică a atletismului.

Toate sporturile au fost afectate, mai ales financiar, de amânarea Jocurilor Olimpice din acest an care urmau să aibă loc la Tokyo.

Campionatele mondiale de atletism planificate pentru 2021 au trebuit să fie împinse înapoi cu un an pentru a permite un plan provizoriu de organizare a Jocurilor de la Tokyo, anul viitor.

Coe a spus că nimeni nu poate garanta că Olimpiada va avea loc: „A specula despre ceva care depășește un an este inutilă”. „Încercăm să oferim sportivilor o oarecare claritate cu privire la calendar și speculațiile oamenilor de știință și ale experți medicali nu ajută. Sper ca pandemia să fie sub control, astfel încât să nu trebuiască să anulăm Jocurile.” a spus fostul șef al Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012.

Liga de diamant a atletismului poate începe abia în august și se va încheia în octombrie. Coe a declarat că aceste competiții vor arăta foarte diferit, sportivii luptându-se între ei pe stadioane goale.

„Organizatorii vor trebui să ia propriile decizii despre cum să-i determine pe sportivi să concureze într-o manieră sigură, fără să riște infectarea. Fiecare eveniment va trebui să decidă asupra unui format având în vedere considerente de siguranță cu două luni înainte. Toată lumea așteaptă să se întoarcă la competiții, iar organizatorii vor trebui să fie cât mai creativi și ingenioși în circumstanțele actuale.” , a arătat Coe.

Într-un interviu separat cu mass-media indiană, fostul sportiv a declarat că va fi o utilizare mai mare a tehnologiei pentru a face evenimentele „mai interesante” pentru telespectatori și pentru adaptarea în fața amenințării coronavirusului. „Ca alergător, pot simți emoțiile sportivilor dacă există doar antrenamente și nu există competiție. Prin urmare, dorim să le oferim posibilitatea de a concura și de a performa.”, a concluzionat Președintele World Athletics.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top