Actual

Medicii de familie: Nimeni din țara asta nu a primit de la statul român niciun leu

Complet abandonați de Ministerul Sănătății, în ciuda apelurilor publice făcute încă din 15 martie, medicii de familie nu au primit de la statul român nici măcar o singură mască. Toate materialele și echipamentele de protecție folosite în perioada pandemiei au provenit fie din donații particulare, fie din propriile lor fonduri. În același timp însă, autoritățile îndemnau românii care au simptome să se adreseze mai întâi medicilor de familie, făcând din aceștia, nu doar în cazul Covid-19, ci și în cel al altor boli, primul filtru. Nimeni nu s-a gândit însă că îi expune riscului.

Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov a publicat o  scrisoare deschisă în care solicita rezolvarea a douăsprezece probleme cu care se confruntă medicii de familie  în perioada stării de urgență, printre care dotarea cu echipamente de protecție, materiale dezinfectante. În ciuda solicitărilor făcute, aceștia nu ar fi primit niciun fel de protecție. 

  • Ambulatoriile de specialiate au fost închise, iar multe obligații le-au revenit medicilor de familie, indiferent că era vorba de prescripții medicale în afara specialității lor;
  • Pe lângă rețetele bolnavilor cronici, aceștia au fost nevoiți să elibereze rețete și pentru alte tipuri de afecțiuni: boli oncologice, reumatologice, hematologice, diabet;
  • Consultațiile au scăzut cu 20 la sută la nivel de cabinet, iar plățile din partea CNAS au scăzut cu cel puțin 20-30 la sută pentru fiecare medic;
  • În jur de 30 la sută din buget s-a cheltuit pe materialele de protecție, iar veniturile medicilor de familie au scăzut cu 20-30 la sută pe cabinet.

„Singurele echipamente pe care le-am primit au fost cele din donații. Statul ne-a ignorat complet. Am cheltuit niște sume uriașe. Avem pierduri uriașe pentru că facturile sunt mai mici. De exemplu, factura mea pe luna aprilie este cu 8000 de lei mai mică decât de obicei pentru a întreține cabinetul. Este strigător la cer. Nimeni din țara asta  nu a primit de la statul român niciun leu”, spune Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Famililor București, contactată de Gândul.ro.

Și la Timiș  medicii de familie s-au confruntat cu lipsa echipamentelor, explică Mihai Iacob, președintele Filialei Timiș a Asociației Medicilor de Medicină Generală, de la Consiliul Județean au primit doar 15 cutii de mănuși la 460 de medici și 30 de cutii de măști.

„Echipamentele de protecție au fost deficitare. Singurul lucru pe care l-am primit au fost 100 de măști chirurgicale de medic și 10 măști protectoare FFP2. Asta ținând cont că avem și asistente medicale. Și acestea au fost o donație. A fost o cheltuială suplimentară din partea tuturor medicilor de familie. În Timiș sunt 462 de medici de familie, suntem a doua localitate ca număr. Am încercat să facem o serie de apeluri la societatea civilă din Timiș și la organizațiile de voluntari din Timiș prin care să  ne sponsorizeze. Asociația Timisiensiss a reușit să strângă o sumă de bani și acum ne ocupăm de dotarea cabinetelor de medicină de familie cu lămpi cu ultraviolete de tip  C pentru sterilizarea aerului din cabientul medical. Însă asta, datorită implicării societății civile, a organizațiilor civile”, spune medicul Mihai Iacob, potrivit ziarului Gândul.

O mare parte din veniturile medicilor s-au dus pe echipamente de protecție: halate speciale impermeabile, viziere, măști FFP2, asta deși au fost prima linie alături de cei de la Salvare, UPU. Revoltații, medicii au trimis o solicitare către Ministerul Sănătății în care solicitau echipament de protecție, însă, instituția le-a răspuns că „nu fac parte din echipa unui spital COVID”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top