Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că a promulgat, miercuri, Legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin, deşi a avut "unele semne de întrebare", dar că toate partidele, inclusiv USL, au cerut promulgarea acestei legi.

Politică

Primarii vor fi aleşi într-un tur de scrutin

"
Astăzi am promulgat şi legea printr-un singur tur al alegerii primarilor.Pot să vă spun că am avut nişte semne de întrebare", a declarat Traian Băsescu.El a mai susţinut că toate partidele au cerut promulgarea legii. "Până la urmă este problema lor.Inclusiv USL, ieri (marţi – n.r.), în una din solicitările din adresa pe care mi-au dat-o, dincolo de hazlia propunere cu alegerile anticipate, hilară, una era alegerile locale pe noua lege", a precizat şeful statului.
Legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin a fost adopxată, la finele lunii mai, de Camera Deputaţilor, forul decizional, cu 174 de voturi "pentru", 110 voturi "împotrivă" şi trei abţineri.Potrivit legii adopxate, primarii vor fi aleşi într-un tur de scrutin, cu excepţia situaţiilor de balotaj.Proiectul a fost adopxat de Camera Deputaţilor după ce Senatul l-a respins anterior.Mai mulţi reprezentanţi ai partidelor politice, inclusiv PDL, la fel ca şi o serie de ONG-uri, i-au cerut şefului statului să nu promulge legea.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top