Profesor: Actualul proiect de lege a educației încurajează fraudarea

Proiectul noii legi referitoare la educație. Subiect fierbinte pentru că  a fost publicat în perioadă caniculară, de  vară…și de concedii, când oamenii sunt cam absenți, la propriu și la figurat, din peisajul românesc și din implicarea în dezbaterea unei legi atât de importante. O coincidență!

• Doliu colectiv pentru o speranță politică risipită
• Adrian Năstase, de la Budapesta: Americanii nu au foști prieteni
• Susținătorii de ieri, criticii de azi ai lui Nicușor Dan: Ați avut șansa să schimbați sistemul; dacă ați ales să îl serviți, veți fi judecat ca parte a lui!
• Strâmtoarea Ormuz, deschisă total
• Daniel Zamfir, PSD: Oprim vânzarea companiilor de stat! PSD propune o lege prin care se interzice vânzarea acțiunilor la companiile strategice

CE AȘTEPTĂRI AVEAU PROFESORII

Fierbinte, și pentru că este un subiect atât de așteptat ca răspuns la nesfârșitul lanț de inadvertențe existente în învățământul românesc. Să ne amintim faptul că, de  câte ori apărea o problemă importantă de sistem educațional, aceasta  era trimisă, invariabil, să aștepte rezolvarea până când apare noua lege a educației. Și asta se întâmpla de atât de multe ori, încât ne cam  îndreptasem privirea spre Sfântu` Așteaptă!

Dar,  în fine, a apărut proiectul și aproape că întreaga societate a explodat cu o  remarcă: s-a creat un mare culoar posibilității fraudării admiterii în liceu.

Atât de mult se discută acest subiect, încât aproape că au trecut neobservate multe noutăți aduse de proiect (învățământ ORGANIZAT pentru elevii români din afara granițelor țării, valorificarea portofoliului educațional, structura și caracteristicile evaluării, excelența școlară și pilotarea ei în învățământ, dispozițiile privind descentralizarea etc).

Nici nu este de mirare că aproape toată lumea care privește cu atenție sistemul educațional a sărit ca arsă. Există multe argumente pentru ideea potrivit căreia acest examen este cel mai important din viața unui elev. Unul dintre ele este acela că, în cazul ratării lui,  șansele de a-l recupera sunt foarte mici. Altul este că e primul examen cu adevărat important din viața elevului…și lista ar putea continua. În orice caz, el definește hotărâtor parcursul educațional al tânărului. Și, dacă importanța lui este atât de mare, pe drept cuvânt nu poate fi trecut cu vederea de opinia publică.  

Noi, profesorii, așteptam de la noul proiect de lege să corecteze multe dintre ambiguitățile Evaluării Naționale care ridicau semne de întrebare până acum. Spre exemplu, de ce se verificau tardiv, insuficient și total ineficient înregistrările stocate de camerele de supraveghere din timpul examenului, de ce nu era verificat foarte clar și transparent intervalul dintre ridicarea lucrărilor candidaților și cel în care acestea ajungeau în centrele de evaluare sau modalitatea de poziționare a camerelor de supraveghere din anumite centre etc.? Cât de greu ar fi de finanțat un sistem generalizat de verificare cu aparate specifice, care să treacă prin fiecare clasă, înainte de aducerea subiectelor, pentru a afla dacă a mai rămas vreun telefon sau vreun smartwatch printr-un buzunar de elev? Și nu e malițiozitate. Uneori, chiar s-a întâmplat acest fapt, fără ca elevul să fi avut intenția de a frauda, iar consecințele au fost extrem de dure când a fost descoperit sau când s-a dus el singur și a predat un telefon pe care chiar îl uitase în buzunar (Că, doar e copil și trece pentru prima dată prin emoția examenului!).

PROIECTUL ÎNCURAJEAZĂ FRAUDAREA

Am fost surprinși să aflăm însă că, în locul perfectării problemelor pe care experiența acestor examene le-a scos la iveală, de-a lungul timpului,  ne trezim cu un proiect de lege care nu corectează breșele frauduloase, ci creează culoare pentru fraudare.

Citind noul proiect de lege nu putem să nu ne punem niște întrebări, în legătură cu admiterea la liceu propusă:

1. Cine va verifica tot personalul din comisia de examen și din comisia de evaluare de la fiecare Colegiu național din țară, pentru a vedea dacă subiectele au fost făcute de persoane care nu „au rude până la gradul al III-lea sau afini”? Avem garanția că toate sunt corect realizate și că nu transpiră? S-a mai întâmplat și pe la case mai mari, în pline examene naționale sau simulări!
2. Cine va verifica dacă acele cadre didactice au făcut meditații cu elevii care finalizează clasa a VIII-a și care, ce să vezi, dau examen tocmai în acel colegiu? Cât de edificator este faptul că un astfel de profesor nu este membru al comisiei respective? Poate verifica cineva dacă nu a colaborat cu un coleg care face parte din comisie și nu i-a împărtășit idei despre teste pe care le-a făcut la una dintre ultimele meditații? În aceste condiții, mai au vreo șansă copiii de la țară, care adesea au profesori suplinitori sau care predau mozaic? Ce meditații să mai facă ei cu banii trimiși de părinții plecați la muncă în străinătate?
3. Verifică cineva cât de corectă este evaluarea de la fiecare Colegiu național din țară, atâta vreme cât în România apar  discuții  chiar și în momentul de față despre garantarea corectitudinii admiterii de la cele câteva licee de profil care au dreptul să-și organizeze singure acest prag?
4. Cine verifică dacă este eficient și transparent îndeplinit următorul articol de lege: „Organizarea concursului și criteriile de admitere se stabilesc prin decizia Consiliului de administrație al unității de învățământ, care se publică pe site-ul instituției, la începutul fiecărui an.”?  

Este  o politică națională educațională RESPONSABILĂ să trimitem pe umerii consiliilor de administrație din fiecare Colegiu național din țară povara admiterii a 90% dintre copiii din România? Avem un aparat de verificare a competenței și corectitudinii tuturor acestor consilii? Nu erau niște oameni în minister care se ocupau tocmai cu aceste aspecte? De ce nu fac măcar subiecte naționale, dacă tot este aceeași programă la bază? Ar avea un grad de dificultate mai ridicat decât cele ce urmează a fi date la evaluarea propriu-zisă de peste trei săptămâni, dar ar fi unice…și sigure.

• Învățământul româneasc a bifat eficient ideea de descentralizare, aruncând responsabilitatea unor fapte cu adevărat greu de gestionat (verificarea fără erori a lurărilor, organizarea corectă a examenelor, realizarea de subiecte naționale corecte și secretizate etc) în cârca atâtor consilii de administrație? Au ele pârghiile necesare administrării unei astfel de situații? Cât de vulnerabili sunt profesorii din aceste consilii în fața presiunilor unei societăți atât de corupte?

Până la urmă, se pare că acestă Evaluare Națională, cu toate minusurile ei, era mult mai bună, dar îi nemulțumea pe mulți părinți care, deși pompau  bani și meditații din belșug în copiii de bani-gata, nu ajungeau totdeauna la rezultatul scontat în privința acestora. Se mai împiedicau de o cameră de supraveghere, de o corectură în alt județ…

Oare asta să fie România educată al cărei program influențează noua lege? Domnul Președinte o fi gândit pas cu pas un asemenea demers atunci când era în sistem, ca inspector școlar general sau când făcea meditații? O fi aflat că, oricât de multe ai face, îți trebuie mai multe vieți pentru achiziționarea  celor 6 case? Nu de alta, dar noi avem impresia că ori nu știe că ne îndreptăm spre un sistem și mai corupt decât cel actual, ori se face că nu știe. Și e mare ghinion! Întrebarea cu adevărat gravă este PENTRU CINE?