“Nu s-au respectat clauzele negociate când au venit în România și toate condițiile cu privire la proximitate, adică facilitățile legate de aeroportul internațional Cluj, facilitățile legate de anumite taxe și impozite nu au fost respectate și de aceea în 2011 această companie este pe pierdere”, a spus Cordoș.
Senatorul de Cluj a menționat că prin dezvoltarea infrastructurii din zonă s-ar fi ajutat fabrica de la Nokia care în acest fel și-ar fi putut reduce costurile cu activitatea de producție. Cordoș a mai afirmat că Nokia ar fi ajuns să concedieze peste 2200 de oameni, dar și aproximativ de 1000 de persoane care ar fi avut de beneficiat indirect de activitatea fabricii. Mai mult, senatorul a afirmat că cifra de afaceri a Nokia România ar reprezenta circa 1,3% din PIB, fapt care va afecta în mod substanțial economia României în anul 2012.
Angajaţii fabricii Nokia de la Jucu au fost anunţaţi de conducerea companiei că fabrica va mai funcţiona până la sfârşitul anului şi că oamenii vor fi plătiţi până în martie 2012. La finalul şedinţei cu conducerea companiei, angajaţii au primit câte o hârtie prin care sunt anunţaţi că vor primi şi pachete compensatorii.
“Fabrica urmează să funcţioneze până la sfârşitul anului. Ne aşteptăm că veţi continua să fiţi angajaţi ai Nokia şi să fiţi plătiţi până la sfârşitul lunii martie 2012. Veţi beneficia de un pachet compensatoriu pe care îl vom comunica imediat după ce vom finaliza consultările. Până la sfârşitul anului, vom continua să muncim. Pentru aceasta am decis să asigurăm bonusuri suplimentare pentru dumneavoastră, în condiţiile în care ne vom atinge standardele de eficienţă şi de calitate ca şi până acum”, se afirmă în scrisoarea către angajaţi.
De asemenea, conducerea Nokia i-a sfătuit pe angajaţi cum să discute cu ziariştii, spunându-le că, în cazul în care reporterii vor să vorbească cu ei pot să o facă, dând răspunsuri legate de sentimentele lor, dar i-a avertizat să nu împărtăşească informaţii confidenţiale legate de companie.
Nokia a anunţat, joi, că intenționează să închidă capacitățile de producție din Cluj până la sfârșitul anului 2011, întrucât fabricile Nokia de mare volum din Asia asigură beneficii mai mari în privința proximității și eficienței, potrivit unui comunicat transmis joi de companie. Aceasta este una dintre măsurile prin care Nokia intenţionează “ajustarea capacităţilor de producţie şi revigorarea operaţiunilor de producţie, pentru a servi mai bine reţeaua globală de clienţi, parteneri şi furnizori”.
















































