PUTIN, marele învingător

O glumă care a circulat în ultimele săptămâni a fost: „Domnule Putin, cine credeți că va câștiga Mondialul?  Nu știu, încă nu m-am hotărât!”

READ HERE THE ENGLISH VERSION

Chiar și mulți amatori de istorie vorbesc rar despre unul dintre evenimentele care au marcat soarta Europei și a lumii până în ziua de astăzi. Nu, nu este vorba despre Campionatul Mondial de fotbal, ci despre „Marele Război Nordic”.

Fragmente de istorie

Între anii 1700 și 1721, războiul a pus față în față Regatul Suediei, care sub domnia regelui Carol al XII-lea ajunsese să domine tot nordul Europei, și o coaliție formată din Danemarca, Polonia și Rusia – aceasta din urmă încă un pseudo-imperiu înapoiat și dezbinat, lipsit de ieșire la mare și, prin urmare, fără respirație internațională, avându-l ca țar pe Petru I Romanov (mai cunoscut apoi drept „cel Mare”). În prima parte a confruntării, membrii coaliției antisuedeze iau bătaie pe unde apucă, ceea ce îl face pe Petru să înțeleagă că nu este de joacă. Cu mână de fier, pune țara la lucru, folosind metode care astăzi, în vremea democratismului pudibond, s-ar numi „democrație suverană” sau „democrație controlată”. Îi torturează puțin pe marii boieri (oligarhii timpului), pune capăt anarhiei instituționale, adună o armată nouă, construiește o flotă. Și… finalul îi aparține. Deși aliații săi sunt la pământ, după ce luptaseră pentru a-i câștiga timpul necesar punerii în aplicare a amintitelor reforme, Petru obține o victorie de unul singur, scoate Suedia de pe harta puterilor relevante, ocupă teritorii până atunci controlate de suedezi în sudul Mării Baltice și al Finlandei, pe care construiește Sankt Petersburgul, și impune Rusia ca principal actor geopolitic în Europa de Nord, aducând-o la masa marilor puteri globale ale vremii, unde a și rămas peste secole.

Se spune că, într-o perioadă de acalmie a războiului, țarul l-a invitat la o masă pe ambasadorul Suediei. După ce l-a ajutat să consume o cantitate semnificativă de vodcă, l-a dus la o fereastră, unde i-a arătat noua flotă rusă ancorată în apele Balticii, adică ale „lacului suedez” la care tocmai Rusia își deschisese drum. O flotă rusească era deja o surpriză. Sub influența alcoolului, aceasta i-a apărut, însă, ambasadorului cu mult mai mare decât era în realitate. Astfel a descris-o în raportul său către regele suedez, ceea ce, potrivit legendei, ar fi produs un efect psihologic devastator asupra acestuia, influențându-i ulterior negativ deciziile politice și militare.

Citește și CÂT A CÂȘTIGAT RUSIA DIN CAMPIONATUL MONDIAL

Rusia – cap de afiș

Cei care au privit marea sărbătoare a fotbalului mondial organizată în anul de grație 2018 de Rusia au trăit cu certitudine aceeași senzație ca ambasadorul regelui Carol al XII-lea invitat la masa lui Petru cel Mare. Stadioane gigantice, în număr nesfârșit, adunând o populație veselă și robustă, relaționând fără complexe cu vizitatori de toate culorile și toate limbile pământului, în mijlocul unor orașe impunătoare, strălucind sub nimburile de lumină mișcătoare ale miilor de reclame luminoase. Asta s-a putut vedea din Panama până la Melbourne și de la Buenos Aires până la Tokyo.

Sub ochii regelui Spaniei, dar și ai întregii lumi fotbalistice uimite, echipa Rusiei, rudimentară ca mișcare tactică pe teren, dar mai inteligentă strategic, a eliminat „invincibila armada” spaniolă cam la fel ca rușii lui Petru care i-au învins pe suedezii lui Carol la Poltava, obligând presa mondială să așeze pe prima pagină știrea victoriei rusești, în locul celei, lovită parcă de caducitate, despre sancțiunile impuse de puterile euro-atlantice, ca reacție la anexarea Crimeii. Președintele Putin a gesticulat puțin, cu acest prilej. A apărut odată, afișând calmul dezarmant al împăratului chinez la primirea ultimatumului prin care Imperiul britanic îi cerea să liberalizeze comercializarea opiumului și profitând de boicotul nevolnicilor lideri politici europeni pentru a monopoliza atenția camerelor de luat vederi. A anunțat apoi că privește meciurile la televizor.  Ni-l putem imagina în papuci de casă și în halat de baie, alături de o ceașcă de ceai rusesc (cuvântul „ceai”, să nu uităm, este un derivat dacă nu chiar pronunția chinezească a cuvântului „China”), pe care se pare că îl preferă whisky-ului, savurând evoluția meciului… geopolitic. „Noi suntem aici” – declară mimica sa. „Cine dorește să joace cu noi să poftească!”

Marea întâlnire

Dacă nu l-ați văzut pe Vladimir Putin în ultimele zile sau nu i-ați auzit discursul, priviți la televizor Campionatul Mondial de Fotbal și ascultați vuietul stadioanelor. În ele putem vedea și auzi o combinație între cancelarul Gorceakov, care, după Războiul Crimeii din 1856, spunea că „Rusia nu se ofensează, ci se asociază”, și președintele SUA, Theodore Roosevelt, care insista „că trebuie să vorbim blând, dar să ținem o bâtă mare în mână”. Numele acestei combinații este Vladimir Putin.

În curând, el se va întâlni la Helsinki, în vecinătatea sa apropiată, cu președintele Donald Trump al Americii. Se anunță o altă Poltavă.

Cândva, Stalin, amenințat de politica ostilă a Vaticanului, întrebase „câte divizii are Papa?”. Dl Putin va întreba, probabil, câte stadioane de fotbal are America? Iar dl Trump îi va răspunde că, deși americanii joacă un alt fel de fotbal, ei au multe stadioane de tot felul, dar pe niciunul spectatorii nu sunt siguri că vreun nebun local sau vreun fanatic nu va trage cu mitraliera în ei.

„Vrei în rachete să ne batem sau în stadioane sigure să ne întrecem?” – se va interesa Vladimir Putin. Iar dl. Trump îi va răspunde: „America first!”. Atunci țarul va ști că, indiferent de rezultatul meciurilor de pe stadioanele sale de fotbal, el a câștigat deja Campionatul Mondial.