Rachmaninov şi Enescu la Sibiu

Le-am spus-o şi lor anul acesta, în încheierea concertului de Beethoven înainte de bis.  Nu erau doar vorbe goale, ci dezvăluirea unei slăbiciuni. Pentru că sunt femeie, esteticul mă influenţează, iar Sala Thalia este o minunăţie, ca de altfel întreaga clădire a filarmonicii. În stilistica modernă, care a fost folosită la renovare se găsesc pe alocuri spaţii special lăsate prin care se văd vechile ziduri ale cetăţii.

Sala Thalia, pe lângă faptul că este frumoasă, având o scenă cu totul specială, mai are şi o acustică de vis, iar pianul Steinway este cireaşa de pe tort. Îmi place că întotdeauna la Sibiu am cântat cu sala plină, lumea stând în picioare.  Nu numai eu, ci şi mulţi colegi de-ai mei. Publicul sibian iubeşte muzica clasică, apreciază şi ştie să asculte. Cum să nu îi iubeşti?

Mulţi bucureşteni, şi nu numai, merg cu treabă ori îşi petrec weekend-urile sau vacanţele în Sibiu. Opriţi-vă joi – în orice joi – la concertele filarmonicii şi veţi pleca de acolo îmbogăţiţi. Începutul lunii noiembrie are un program special la filarmonica din Sibiu. Orchestra va cânta sub bagheta marelui maestru Petre Sbârcea,  o legendă a muzicii, un dirijor absolut inegalabil, de care publicul încă se poate bucura. Am cântat cu Maestrul Sbârcea şi am fost impresionată de fineţea intenţiilor muzicale, de puterea de a controla orchestra, de naturaleţea cu care  dialoghează cu solistul ca nimeni altul.

Joi 3 noiembrie, ora 19 – Sala THALIA
Dirijor: PETRE SBÂRCEA
Solist:  ALEXANDER OSMININ – Rusia
În program: S.Rachmaninov – Concertul nr.3 pentru pian şi orchestră în re minor op.30
G.Enescu – Simfonia I în Mi b major

Al treilea concert de Rachmaninov pentru pian este poate cel mai greu tehnic, o mare piatră de încercare pentru pianişti. Poate cea mai mare. Este de asemenea şi cel mai „rusesc” din punct de vedere muzical. Lucrarea a fost compusă cu ocazia primului său turneu în America şi a avut menirea de a-l pune pe Rachmaninov în valoare. Aşa s-a şi întâmplat, el primind apoi nenumărate oferte pentru concerte şi postul de dirijor permanent al Boston Symphony Orchestra. Refuză însă şi se reîntoarce în Rusia. Ironia va face ca, nu după mulţi ani, să fugă din ţara lui iubită, dar devenită comunistă şi să se refugieze în America. Serghei Rachmaninov prefera acest concert, tuturor celorlalte cinci (patru concerte şi Rapsodia pe o temă de Paganini), spunând că este cel mai confortabil la cântat. Această mărtusire cred că era un act de teribilism, pentru că lucrarea pune teribil de mult la încercare şi prin dialogul sofisticat solist-orchestră şi prin muzicalitatea  încărcată de romantism rusesc greu şi mai ales prin tehnicitatea absolută.

Este interesant de urmărit tânărul Alexander Osminin, de numai 27 de ani, ale cărui studii la Conservatorul Ceaikovsky din Moscova îl indică ca pe un posibil bun interpret al acestui concert. Aruncând o scurtă privire în biogafia sa muzicală îl descoperim ca pe un împătimit al marilor concursuri, fiind printre finalişti şi semifinalişti la mari competiţii pianistice precum Cleveland, Sviatoslav Richter, Sendai International Piano Competition.

Enescu are interesanta trăsătură ca niciunul din opusurile sale să nu se înscrie în aceeaşi  stilistică muzicală cu un altul. O suită este neobarocă, o lucrare dodecafonică, o alta aparţinând impresionismului francez , o altă piesă influenţată de armoniile contemporane.  În prima simfonie – opus de tinereţe – se fac simţiţi anii de studiu petrecuţi la Viena unde a studiat simfonismul brahmsian şi la Paris unde a lucrat cu Jules Massenet şi Gabriel Fauré. Lucrarea începe cu un moment la unison şi îmbină trei teme principale, prelucrate din folclor.

De cele mai multe ori, fiecare edite a Festivalului Enescu se deschide cu această simfonie.