Ministrul Justiției Raluca Prună a precizat că situația în penitenciarele din România este una gravă de mai bine de 20 de ani și le-a cerut deținuților să mai aibă răbdare încă două luni până când vor fi adoptate noi măsuri pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă. De asemenea, ministrul Justiției a subliniat că nu va adopta măsuri sub presiune și i-a îndemnat pe deținuți să nu își agraveze situația continuând protestele.
Potrivit ministrului, în 8 din cele 45 de penitenciare ale României există, în acest moment, situații tensionate.
„Nu servește nimănui escaladarea tensiunii în penitenciare, nu va determina acceptarea de măsuri grăbite”, a avertizat ministrul Justiției, precizând că se adresează inclusiv persoanelor aflate în detenție.
Discursul ministrului Justiției:
„Am luat cunoștință de evenimentele recente din mai multe penitenciare. Potrivit datelor ANP în 8 din 45 de penitenciare sunt evenimente tensionate, refuzări de hrană. În cele cinci ore cât au trecut de la informarea INP și alte penitenciare s-au alăturat protestului, cum ar fi penitenciarul Tulcea.
Situația din sistemul penitenciarelor din România este una sistemică, este una gravă de mai bine de 20 de ani. Eu știam acest lucru, am avut ocazia în vizitele pe care le-am făcut în toate penitenciarele din România, între 2000 și 2004, să văd care este situația concret. Am preluat mandatul și am înțeles să revizitez numeroase penitenciare cu speranța ascunsă să voi găsi o situație îmbunătățită. Nu a fost cazul. M-am întâlnit cu persoane aflate în detenție, știu nemijlocit, din contact direct, care sunt problemele acestora. Am declarat public că este o prioritate a mandatului meu încercarea de a remedia situația.
În 2012, România a fost condamnată la CEDO pentru situația din peniteciare printr-o decizie cvasipilot și atunci și-a asumat să întreprindă anumite măsuri. În noiembrie 2015, eu am moștenit o colecție de hârtii, niciun fel de măsuri concrete.
Mă adresez acum direct persoanelor din penitenciare. Celor puțini pe care i-am întâlnit și celor mai mulți pe care nu îi cunosc. Îi asigur că nu îmi sunt străine deloc probleme lor. Sunt necesare măsuri imediate, care să rezolve supraaglomerarea, chestiunile stabilite prin norme cu privire la hrană, la accesul la muncă, la accesul la asistență medicală și reintegrare socială. Trebuie să avem în minte că parte din pedeapsa cu închisoarea este reeducarea.
Am făcut o promisiunea publică.
Am adoptat legea secundară care avea o întârziere de 25 de luni. Este regulamentul care face posibilă adoptarea unor decizii la nivel de ANP care se regăsesc în condițiile de viață al celor aflați în detenție. Am adoptat numeroase astfel decizii. Am spus clar că există alternative la detenție. Există probațiunea, care este o alternativă.
Am suplimentat numărul de posturi din sistemul de probațiune. Am asigurat o creștere salarială a celor care lucrează cu cei din sistemul de probațiune. Am asumat cu ANP un plan de măsuri concrete.
Vom lansa în a doua jumătate a lunii iulie o dezbatere privind condițiile din penitenciare pentru a găsi soluții.
Sper să mă vadă deținuții când le spun că nu servește nimănui continuarea și escaladarea acestor tensiuni. Înțeleg că nu mai au răbdare. Vorbesc acum în numele Executivului când spun că ne aplecăm asupra rezolvării problemelor. Îi asigur pe cei aflați în detenție că lucrăm la găsirea de soluţii.
Există o responsabilitate a întregii societăți, a Guvernului, a mea, ca ministru, a Parlamentului, și a publicului care trebuie informat corect și nepărtinitor despre ce se întâmplă în penitenciare. Publicul trebuie consultat.
Escaladarea tensiunilor nu va duce la adoptarea unor măsuri grăbite. Nu voi adopta nicio măsură sub presiune.
Îi asigur că au întreaga mea atenție, o aveau și până acum, nu era nevoie de aceste incidente.
Îi rog să aibă răbdare să facem această consultare”.

















































