I. Războiul economic dus de alianța militară

Războiul economic pe care Occidentul îl duce astăzi împotriva Rusiei sub forma unor seturi multiple de sancțiuni (opt, până în prezent) trebuie recunoscut ca fiind un element decisiv al războiului NATO în Ucraina. Realitatea confruntării economice este evidentă. Este vorba despre confruntarea dintre lumea finanțelor și cea a materiilor prime: finanțe globale vs. energie globală.

• Sindicatul Funcționarilor publici din Camera Deputaților: Legea salarizării, un atac direct, deliberat și fără precedent la adresa democrației și echilibrului puterilor în stat
• Finala UEFA Europa League s-ar putea desfășura la București. Ciucu a semnat dosarul de candidatură
• Un oficial american acuză: Europa nu vrea să protejeze consumatorii, vrea să controleze cine e credibil pe X
• La arme, soldați: Nicușor Dan trimite statul român pe TikTok să combată dezinformarea
• Miruță, învins de CNAIR la Curtea de Apel București

CALEA NATO

Ca urmare, prețurile la gaz și electricitate în Europa au atins cote fără precedent care nu mai au niciun sens (creșteri de 200 până la 600%). Fără protecția statului și fără prețuri subvenționate, Europa va înceta să mai funcționeze. De exemplu, sancțiunile asupra petrolului și gazelor rusești au un impact negativ asupra vieții de zi cu zi a fiecăruia dintre noi.

Industria germană de export, care a fost punctul forte al acestei țări, locomotiva Europei, și-a lăsat în urmă zilele bune. Industriile chimice și metalurgice germane, care utilizează intensiv energia, sunt puternic afectate de închiderea aprovizionării cu petrol și gaze rusești și de creșterea concomitentă a prețurilor la energie. Germania va intra în recesiune anul viitor, la fel ca toate țările europene (cu excepția Elveției, fără îndoială).

Pe întreg continentul nostru, companiile se tem pentru supraviețuirea lor sau și-au închis deja activitatea. Guvernul german a alocat 200 de miliarde de euro pentru o perioadă de doi ani în planul său de sprijin ca firmele să depășească această perioadă critică. Criza energetică amenință reindustrializarea Europei, de care este nevoie urgentă. Dacă ne amintim declarațiile făcute de primul secretar general al NATO, Lordul britanic Hastings, în 1949 „NATO este acolo pentru a ține Rusia departe de Europa, America înăuntru și Germania în genunchi”, înțelegem limpede că pe această cale mergem astăzi.

CUM S-A AJUNS LA ASTA?

În acest context, se pune întrebarea: poate o alianță militară, NATO, să ascundă interese economice primordiale și contradictorii între membrii săi? Așa cum au denunțat De Gaulle și Mitterrand, „viziunea americană asupra afacerilor” concurează economiile europene. Propriile lor interese intră în conflict cu concurența europeană.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, puterile din Europa au fost puternic încurajate să își pună securitatea în mâinile Statelor Unite. Totul are un preț: compensația pentru acest ajutor venit de peste Atlantic a fost ca Europa să intre într-o stare de dependență globală, în primul rând monetară (zeul dolar), financiară și tehnologică, industrială și economică. Cel mai recent exemplu îl reprezintă anularea contractului secolului pentru Franța (vânzarea eșuată a submarinelor franceze către Australia, la instigarea SUA).

„Franța nu știe, dar noi suntem în război cu America. Da, un război permanent, un război vital, un război economic, un război fără moarte, se pare. Da, americanii sunt foarte duri, sunt vorace, vor putere nemijlocită asupra lumii. Este un război necunoscut, un război permanent, aparent fără moarte, și totuși, un război.” François Mitterrand, Le Dernier Mitterrand de Georges-Marc Benamou.

Un aliat militar poate fi un „concurent/inamic” economic fără nicio ezitare. Foarte serioasa (și nu foarte corecta din punct de vedere politic) „École de Guerre Économique” din Paris plasează Statele Unite ca fiind principala putere străină care amenință interesele economice europene. Să fie acesta motivul pentru care strategiile de anticipare ale Bruxelles-ului sunt inexistente? Să rămânem lucizi: Uniunea Europeană trăiește încă sub o presiune geopolitică și militară foarte puternică din partea Statelor Unite.

Adevărul este că realitatea relațiilor dintre puteri este foarte diferită de imaginea simplificată pe care o oferă mass-media. Europa și Statele Unite, aliați geopolitici, sunt totuși concurenți geoeconomici.  Relațiile de putere care structurează această realitate implică metode și mijloace a căror brutalitate și amploare sunt pe măsura mizei: garantarea conducerii unei națiuni asupra alteia. Ambiția americană o întrece pe cea a altor națiuni în dorința declarată și asumată de a vedea această dominație exercitată asupra tuturor națiunilor planetei.

„În Statele Unite se iau din ce în ce mai multe decizii. Există un transfer real de suveranitate. Ne sunt impuse punctele de vedere ale Pentagonului în materie de strategie globală, punctele de vedere ale mediului de afaceri american cu privire la economia mondială.” Charles de Gaulle, C‘était de Gaulle.