Actual

Recomandări pentru turiștii germani care vin în România: “Nu mergeți cu mașina personală, păstrați 10 euro pentru polițiști și nu mâncați mujdei”

Într-un articol publicat de ediția în limba germană a Huffington Post, jurnalista Katharina Frank îi îndeamnă pe germani să viziteze România, dar să aibă mare grijă la portofel și în niciun caz să nu vină cu mașina proprie. Reclama negativă tot reclamă e… spun unii.

 

“Frumusețea României, poezia limbii, drăgălășenia sălbatică, deschiderea și ospitalitatea, dar și șmecheria sunt urmările unui mix cultural. Fiecare minoritate sau grup etnic, fiecare schimbare politică și-a pus amprenta asupra culturii și țării. România este o țară a miturilor și a revigorării economice. Dacă vreți să cunoașteți un hacker mergeți la Râmnicu-Vâlcea, capitala unui Hackerville de înșelăciune internațională online cu carduri”, scrie jurnalista Katharina Frank într-un articol intitulat “Ce trebuie să știi despre România”.

Autoarea a descris România ca fiind una dintre cele mai complexe țări din Est, bogată în istorie și mitologie, cu o frumusețe a naturii ieșită din comun. ”Nicăieri nu o sa găsiți o îmbinare mai reușită între istorie și modernitate”, spune Katharina Frank despre Transfăgărășan.

 


“Mama mea a plâns când formația Voltaj a concurat la Eurovision. Poate unii nu înțeleg, dar textul “De la Capăt” este cea mai pură, tristă si frumoasă poezie despre dor”.


Jurnalista vorbește însă și despre partea mai puțin frumoasă.
“Cât de diferite sunt opiniile despre manele, continuă jurnalista, se reflectă și în controversa anuală pe care România o are atunci când trebuie să trimită un manelist la Eurovision. Până în prezent, cel puțin, nu a concurat niciodată un cântec pe ritm de manele. Însă Cristi Dules este cu siguranță unul dintre cei mai frumoși cântăreți”.
“Trebuie doar să mergi pe străzi și de oriunde vei auzi manele prin difuzoarele mașinilor care trec, la cafenele și restaurante. În barurile de pe plajă și în cluburile de la Marea Neagră, melodiile sunt redate la infinit”, adaugă ea.

“Cu toate acestea, România rămâne o necunoscută, dar este util să cunoaștem această țară și pe oamenii ei mai bine”, scrie Katharina Frank.

Sfaturi pentru o călătorie reușită în România

  • Nu stați la discuții cu polițiștii români. Spuneți scuze și dați 10 euro. În acest scop păstrați întotdeauna mărunțiș în portofel. Țineti banii în portofele diferite.

 

  • Astfel, când le dați banii, arătați că nu aveți mai mult. Închiriați o mașină, întocmiți un plan de excursie și luați legătura cu cineva din cercul de prieteni care provine din România. Chiar dacă nu mai suntem în anii ’90, când erau furate mașinile de marcă (am pățit-o cu un Audi 100 în 1994), este indicat să închiriați o mașină și să nu o folosiți pe cea personală.

 

  • Despre mâncare, jurnalista din Germania le recomandă compatrioților săi nu guste mujdeiul românesc. “Dacă vedeți în meniu mujdei, evitați, fiindcă stomacul și nasul german nu suportă cantitatea și consistența de usturoi”.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top