Referendumul propus de Nicușor Dan va avea trei întrebări: două din partea Primăriei Capitalei și una din partea PSD
Foto: Facebook
Actual

Referendumul lui Nicușor Dan, programat simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale

Consiliul General al Capitalei a aprobat organizarea referendumului local, prin care primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, vrea să-și extindă puterea. Proiectul a fost aprobat cu 47 de voturi pentru şi două împotrivă.

Referendum a fost programat la data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Trei vor fi întrebările la care bucureştenii vor trebui să răspundă. Primele două au fost propuse de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi vizează modul de împărţire a banilor între PMB şi Primăriile de sector, precum şi eliberarea autorizaţiilor de construire în Bucureşti.

La iniţiativa PSD, a fost adăugată, printr-un amendament, o a treia întrebare care se referă la combaterea consumului de droguri în şcoli. Acest amendament a fost aprobat de Consiliul General cu 45 de voturi pentru, trei abţineri şi un vot împotrivă.

Cele trei întrebări sunt:

Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?

„Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”

„Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?”. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top