Afaceristul Remus Truică, care a executat jumătate din pedeapsa de 7 ani pe care a primit-o în dosarul Ferma Băneasa, a fost eliberat condiționat.
- Sindicaliștii din TVR amenință cu greva generală. Adriana Săftoiu, acuzată că dorește eliminarea drepturilor angajaților
- Ștefan Avrămescu, AUR: Atâta vreme cât nu suntem parte a unui guvern, nu înţelegem de ce să-l votăm
- 40% dintre românii de 25-34 de ani continuă să stea cu părinții pentru că nu-și permit să cumpere o casă
- Băsescu: Nu merge cu „premier surogat”!
- Înalta Curte așteaptă instalarea noului guvern pentru a putea dialoga în privința legii salarizării
La ieșirea din penitenciarul Jilava, Truică nu a dat nicio declarație presei, ferindu-se și de camerele de filmat.
Decizia Judecătoriei sectorului 4 a fost dată la data de 3 iulie, dar de astăzi a devenit definitivă întrucât procurorii nu au depus nicio contestație în termenul prevăzut.
Vă prezentăm minuta deciziei:
„În baza art. 587 C. pr. pen. rap. la art. 59 C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen., admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia privind acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului Bucureşti Jilava privind pe condamnatul Truica Remus din executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 39/F/27.06.2019 a Curtii de Apel Braşov. Dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat de sub puterea MEPI nr. 41/2020 emis de Curtea de Apel Braşov, în baza sentinţei penale nr. 39/F/27.06.2019. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. Cod penal din 1969 şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal din 1969, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasa neexecutata. În temeiul 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.07.2024.”
La 18 mai 2016, Remus Truică, Paul Philippe al României, Dan Andronic, precum şi oamenii de afaceri Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz şi Moshe Agavi au fost trimişi în judecată de DNA în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Regale Băneasa şi a pădurii Snagov.
Omul de afaceri Remus Truică a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită. Sentința definitivă în acest caz a fost dată în decembrie 2020. Truică a executat pedeapsa în regim deschis și și-a declarat tot timpul nevinovăția.
De altfel, într-un proces separat de extrădare a lui Benny Steinmetz, în urma arestării sale pe teritorul Greciei, judecătorii eleni au stabilit că în Cazul Ferma Băneasa cei judecați nu au avut parte de un proces echitabil. Detalii aici.















































