Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus că țara sa va emite prima ei monedă virtuală, numită „CriptoRubla”. Informația a fost făcută publică de ministrul rus al Comunicațiilor, Nikolay Nikiforov.
Conform surselor oficiale, citate de Cointelegraph, moneda nu poate fi exploatată, dar va fi emisă și controlată de autorități, iar rublele virtuale pot fi schimbate oricând pentru bani fizici. Există, totuși, riscul unei taxe de 13% din valoarea sumei, dacă persoana nu poate să justifice proveniența CriptoRublei. Taxa se va aplica și diferenței câștigate între prețul de cumpărare și cel de vânzare.
Rusia încă nu s-a pronunțat în problema Bitcoin
În același timp, în ciuda demersului autorităților de la Moscova, nu este clar dacă Rusia va aproba folosirea monedelor virtuale de tip Bitcoin. Există mai multe declarații ale lui Putin din ultimele săptămâni, unele pro-implementare („să nu creăm bariere care nu își au sensul”), iar altele împotriva (n.r. Putin arată către spălare de bani, finanțarea terorismului, fraudă și alte activități ilegale care s-ar putea face cu aceste monede). Există, în același timp, politicieni care doresc introducerea monedelor virtuale, cum ar fi ministrul Finanțelor, Anton Siluanov, dar numai dacă vor fi regularizate.
Despre moneda digitală
Bitcoin este cea mai cunoscută formă de monedă virtuală, care se folosește la nivel mondial. Există foarte multe țări care au legalizat utilizarea ei în plăți, dar și câteva excepții, cum ar fi: Bolivia, Ecuador, Kârgâzstan și Bangladesh. Majoritatea țărilor acceptă Bitcoin, iar o parte din ele au și mențiuni legate de limitări și atenționări, cum ar fi în Islanda și Vietnam. Situația din Rusia este încă neclară, deoarece moneda este folosită, dar nu este oficial legalizată sau incriminată.














































