În Rusia, oamenii de știință încearcă să pună la punct o nouă formă de respirație subacvatică. Cercetătorii ruși au început testarea tehnologiei de respirație lichidă pe câini. Experimentul vizează găsirea unor soluții de supraviețuire pentru personalul aflat pe submarine și nu numai.
Tehnologia respirației lichide implică umplerea plămânilor cu un lichid bogat în oxigen, care ajunge în sistemul sanguin.
Consiliul științific și tehnic al Fondului pentru Cercetări Avansate din Rusia a aprobat proiectul de testare a formelor de respirație lichidă încă din primăvara, experimentele fiind derulate la Institutul de Cercetare al Medicinei Muncii. În cadrul acestui proiect specialiștii intenționează să dezvolte structura costumelor și aparatelor speciale folosite atât de personalul de pe submarine cât și de piloți ori astronauți, se precizează într-un material publicat de TASS.
Oamnii de știință ruși au creat o capsulă specială pentru câini, animalele fiind scufundate într-o cameră hidraulică cu presiune crescută. Deocamdată, câinii pot respira timp de o jumătate de oră, la o adâncime de până la 500 de metri, fără consecințe asupra sănătății.
„Realizăm deja teste avansate în acest sens. Am început cu șoareci și alte animale mici. În acest moment, toate caninele supuse testelor au supraviețuit și se simt bine după acest experiment, în care au fost supuse unei sesiuni de lungă durată de respirație lichidă. De altfel reprezentanții personalului din laborator s-au atașat de animale și au decis ca, după terminarea studiilor, să ia câinii la casele lor”, a declarat Vitaly Davydov, director general adjunct al Fondului pentru Cercetări Avansate.
Dezvoltarea tehnologiei de respirație lichidă ar putea oferii noi soluții în privința misiunilor de salvare a echipajelor de pe submarinele aflate la adâncimi mari, acest proiect fiind esențial pentru toate țările în care operează flote de submarine.
Boala Caisson reprezintă o problemă majoră, care ar putea fi fatală marinarilor de pe submarine. Cunoscută și ca boala de decompresie, aceasta este cauzata de formarea de bule de gaz în sânge și țesuturile corpului. La o presiune normală, azotul și celelalte gaze sunt eliminate sau dizolvate în sânge și țesuturi. În timpul unei schimbări bruște de adâncime, înălțime și presiune, aceste gaze dizolvate se pot transforma în bule care pot bloca fluxul de sânge. Efectele bolii pot merge până la paralizie și deces.
În cazul personalului de pe submarinele aflate la mare adâncime, atunci când se utilizează amestecuri de gaze pentru respirație, pentru a evita boala Caisson, oamenii trebuie ridicați la suprafață încet, într-un anumit timp de ore. „Dacă vreo persoană se află la adâncimi mai mari, este rănită și necesită ajutor medical de urgență se confruntă cu un pericol iminent. De aceea, trebuie găsită o metodă diferită pentru a asigura corpului oxigenul necesar”, a explicat Davydov.

Metoda de umplere plămânilor cu lichid bogat în oxigen a fost propusă ca o soluție în urmă cu câteva decenii, dar până acum nu a fost niciodată pusă în practică. Realizarea proiectului necesită producerea unei formule adecvate de lichid și crearea tehnologiei pentru a o putea injecta în organism astfel încât să se asigure eliminarea dioxidului de carbon, precum și rezolvarea detaliilor de suport de ordin medical.
„Tindem să depășim această barieră psihologică: în mod normal o persoană ar trebui de fapt să se sufoce în apă, în mod voluntar, pentru a experimenta varianta de respirație lichidă”, a adăugat Vitaly Davydov.












































