Schopenhauer, Socrate, Criton și Menon, lecturile unui copil la 11 ani

În contextul în care zilele acestea vorbim atât de mult despre Legile învățământului și despre educație, punând accentul pe simplificarea programei, astfel încât să nu obosească bieții copii ai tehnologiei, putem face un salt în timp pentru a vedea care erau lecturile obișnuite ale unui tânăr de 11 ani…Toader Paleologu.

• Sondaj Avangarde. 56,4% dintre români agreează ideea alegerilor anticipate
• In the same week that Poland signed 29 defense contracts with its own national industry, Romania signed with a single German supplier and rejected the only project manufactured domestically
• Mircea Cărtărescu împlinește 70 de ani. „Viața e mai mult decât scrisul! Îmi spun asta, practic, în fiecare zi, dar, îmi spun și asta: eu nu pot percepe viața decât prin scris! E diformitatea, monstruozitatea mea”
• Copiii României: Aproape 20% nu merg la școală, 25% se simt „frecvent triști” și 56% suferă de oboseală
• Iran nu crede „nici în cuvintele, nici în promisiunile” SUA

„Primele texte filozofice pe care le-am citit, la 11-12 ani, au fost Aforisme asupra înțelepciunii în viață, scrise de Schopenhauer, și cîteva dialoguri platoniciene, Apologia lui Socrate, Criton, Menon. Țin minte că m-au marcat foarte mult, mi-au plăcut grozav – în special Gorgias și Protagoras. Și nu cred că eram un copil supradotat. Consider că este o gre­șeală faptul că nu se începe edu­cația filozofică de timpuriu, pentru că un adolescent este capabil și foarte doritor de reflecție filozofică ușor de înțeles, iar scrierile lui Platon, Epictet sau Seneca sunt potrivite pentru această vîrstă.

În iunie, Teodor Paleologu a lansat un eseu dedicat educației sub titlul Povestea Casei Paleologu, amintind de „prima piatră” pusă la temelia acesteia de fiolosoful de la Păltiniș.

„Noica a pus însă, într‑un anume sens, prima piatră la baza Casei Paleologu. La botez a adus un cadou cu valoare simbolică extraordinară: o piatră de pe Acropola din Atena. Am păstrat‑o cu sfințenie. Mai exact, a stat întotdeauna în același loc, pe comoda din camera părinților. Dar nu uit niciodată că mi‑a fost astfel încredințată o ștafetă.

Ștafetă nu înseamnă însă imitație. Casa Paleologu nu seamănă cu școala de la Păltiniș. Nici nu‑mi trece prin cap să mă compar cu Noica. El era în felul lui un geniu, eu poate doar genial în sensul banalizat al cuvîntului, folosit, de pildă, în expresia il est genial comme prof: asta‑i, de fapt, tot ce‑mi doresc să se spună despre mine.

El era un filozof care ambiționa crearea unui sistem propriu, eu doar un bun profesor de istoria filozofiei și, eventual,un filozof în sensul antic al adoptării unui anumit mod de viață; și nici asta nu‑mi iese întotdeauna. Aici intervine, de asemenea, o diferență de punct de vedere asupra filozofiei înseși. Pentru Noica filozofia este în mod fundamental încercarea de a gîndi Unul și Multiplul. Știu, that is the question, dar pe mine mă interesează în principal multiplul. De aici vine diversitatea preocupărilor mele, pe care Noica le‑ar fi găsit probabil futile sau în orice caz secundare.

Ca și tata, sînt categoric un Montaignian eclectic. În plus, mai sînt diferențele de context. Noica a făcut maximum de ce se putea face în comunism. Școala de la Păltiniș era o adunare informală de intelectuali remarcabili care se adunau în jurul unui maestru care‑i punea la treabă. Așa s‑au născut excelente proiecte precum traducerile din Platon sau Heidegger. Casa Paleologu este o întreprindere privată care are, evident, și o component comercială.

Lipsa de libertate din comunism avea avantajul deplinei siguranțe: Noica era pensionar și discipolii săi lucrau cu toții la stat. Noi însă sîntem ca pe bicicletă: dacă te oprești, cazi. Asta ne obligă într‑o anumită măsură să răspundem cerințelor pieței: fără compromisuri, desigur, menținînd un standard foarte ridicat din punct de vedere intelectual și academic, dar mereu atenți la ce îi poate interesa pe cursanții noștri actuali sau potențiali. Pentru mine este o binevenită și constantă provocare. De aici vine și caracterul eminamente accesibil al cursurilor noastre. Nu e nevoie să știi nimic anume dinainte, ci doar să ai dorința de a învăța. Nu întîmplător s‑a dus Noica în vîrf de munte, iar eu îmi țin prăvălia în centrul Bucureștiului după modelul lui Zenon și al urmașilor săi, care își adunau discipolii în centrul Atenei, în Stoa Poikile, porticul pictat din Agora.”