Liderii PDL şi cei ai UDMR, reuniţi în şedinţa coaliţiei, nu au ajuns la un acord privind proiectul de reorganizare administrativă a ţării, reprezentanţii formaţiunii maghiare spunând în timpul discuţiilor că nu au susţinere din teritoriu pentru modificarea propusă de către PDL.

Politică

Se destramă Coaliţia

"
Liderii UDMR nu au accepxat proiectul PDL, spunând că nu au susţinere din teritoriu", au declarat agenţiei Mediafax surse participante la discuţie.Surse parlamentare au declarat că unii democrat-liberali consideră că s-a făcut o greşeală atunci când secretarul general al partidului, Ioan Oltean, a declarat căExecutivul ar dori să-şi asume răspunderea pe un astfel de act normativ.Reprezentanţi ai PDL consideră că, dacă s-ar asuma răspunderea, ar exista riscul ca Guvernul să cadă la o eventuală moţiune de cenzură a opoziţiei.
Atât premierul Emil Boc, cât şi alţi lideri ai PDL au refuzat să facă vreo declaraţie în legătură cu concluziile şedinţei de luni a coaliţiei.Conducerea PDL s-a reunit în şedinţa BPN la ora transmiterii acestei ştiri.
La sosirea la sediul partidului, atât premierul Emil Boc, cât şi secretarul general al partidului, Ioan Oltean, au refuzat să dea vreo declaraţie presei.Vicepremierul Marko Bela a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că a discutat cu premierul Emil Boc despre propunerea de reorganizare administrativă făcută publică de Ioan Oltean şi a aflat că "nu este vorba despre o poziţie a PDL", ci probabil de o propunere a lui Oltean. "Noi n-am fost consultaţi, l-am întrebat pe premierul Emil Boc dacă s-a corelat PDL.Am aflat că nu este vorba de o poziţie a PDL, domnul Oltean a transmis propria propunere, probabil. În coaliţie nu ne-am corelat, nici în PDL nu există o astfel de concepţie.Există o intenţie, cu care suntem de acord, că actuala împărţire administrativă a României trebuie schimbată, că este nevoie de una nouă.
Deocamdată, avem nevoie de dezbateri pentru cristalizarea unei anumite concepţii", a spus Marko Bela.El a precizat că reprezentanţii UDMR susţin propunerea înfiinţării a 16 entităţi administrative, subliniind că în coaliţie nu este cristalizat la ora actuală "un proiect bine închegat şi corelat".
Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a declarat, sâmbătă, că viziunea partidului său pentru reorganizarea administrativă a ţării porneşte de la comasarea judeţelor şi a precizat că forma finală a proiectului va fi decisă în coaliţie.Ioan Oltean a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că formula pe care actualii guvernanţi o propun este trecerea de la 41 de judeţe la opx, ceea ce se înscrie în parametrii europeni şi răspunde şi cerinţelor de absorbţie a fondurilor europene într-un ritm mult mai ridicat şi o valorificare mult mai eficientă a acestora. Întrebat care vor fi capitalele acestor opx judeţe, Oltean a răspuns că este vorba de Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti.Oltean a mai anunţat căGuvernul şi-ar putea asuma răspunderea pe actul normativ care vizează reorganizarea administrativ-teritorială a României în opx judeţe, precizând că se doreşte ca alegerile locale din 2012 să aibă loc în baza noii legi.Liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras, a declarat pentru NewsIn că liderii Uniunii au transmis marţi PDL, în şedinţa coaliţiei, căUDMR nu susţine varianta reorganizării teritoriale în opx judeţe, opxând pentru promovarea propriului proiect depus deja în Parlament. "Noi nu suntem de acord, am spus că nu susţinem această variantă cu opx judeţe. Noi susţinem varianta pe care am depus-o în Parlament ca proiect de lege, şi asta va fi poziţia noastră pe care o vom avea şi în continuare", a precizat el.
Mate spune căPDL nu a prezentat partenerilor de guvernare "un text, un proiect de lege concret" ci "doar ce a fost prezentat şi în presă".

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top