Ministrul Justiției, Stelian Ion, are ambiția ca domeniul pe care vremelnic îl păstorește să răspundă întocmai și la timp dorințelor sale, chiar dacă aceasta presupune imixtiunea în actul de justiție.
- Procurorul Emilian Eva încearcă să scape de condamnarea pentru luare de mită
- Criză de personal în construcții și instalații
- Coiful de la Coțofenești și brățările dacice se întorc acasă
- Simina Tănăsescu: Digitalizarea excesivă este un pericol
- După 25 de ani, Burj Al Arab intră în renovare
De ceva vreme, ministrul Justiției se plânge că a rămas fără bani, că s-au cheltuit deja 25% din buget pe primul trimestru (ceea ce matematic e firesc și corect). Drept urmare, a trimis președinților Curților de Apel din țară circulare prin care le-a cerut să facă economii, pentru că altfel instanțele riscă să rămână fără bani și să nu poată plăti salariile restante.
După ce, în februarie, Stelian Ion îi ordona cum să aplice o sentință, în aprilie a trimis o adresă președintelui Curții de Apel Timișoara, Mircea Crețu, prin care îi transmite că riscă închisoare dacă emite acte administrative privind drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, pentru care nu au fost alocate fonduri în bugetul pe 2021. Acest gen de presiuni au fost exercitate și asupra altor președinți ai Curților de Apel, unii dintre aceștia cedând și respectând instrucțiunile, alții alegând să își asume responsabilitatea actului managerial, cum este cazul președintelui CA Galați.
În adresa semnată de secretarul de stat Alexandru Paul Dumitriu se arată că nu au fost fost asigurate fonduri pentru plata drepturilor salariale restante stabilite prin hotărâri judecătorești, deși premierul Florin Cîțu a declarat că „bugetul a fost construit ca salariile să fie plătite până la finalul anului”. Pe de altă parte, oficialii ministerului Justiției ignoră faptul că nerespectarea unei hotărâri judecătorești constituie faptă penală. În acest caz, este vorba despre decizii ale Înaltei Curți și CCR.

Președintele Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial, Cătălin Trăistaru, a declarat pentru Q Magazine că urmează a fi depusă în această săptămână o plângere penală împotriva ministrului Stelian Ion și a secretarului de stat Alexandru Paul Dumitriu.
Mai mult, protestele grefierilor vor continua în toată țara. Trăistaru a mai declarat că, din păcate, situația nu poate fi deblocată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) întrucât acesta nu are atribuții în acest sens.


„Iar pentru că nu era suficient să încalce doar hotărârile judecătorești, deciziile Î.C.C.J. și C.C.R., prevederile O.U.G. 3/2019 și ale O.U.G. 114/2018, ministrul Stelian Ion și-a pus ambiția să încalce și Codul Muncii. Din informațiile pe care le deținem, am mai aflat că ministrul a trasat sarcina președinților de curți de apel să nu plătească nici personalul care îndeplinește criteriile pentru majorări salariale ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime în muncă și specialitate.
Mai mult, cel care conduce sistemul de justiție din România, le ordonă angajatorilor din cadrul autorității judecătorești să nu ocupe nici măcar posturile vacante, fără a ține cont de faptul că instanțele și parchetele au scheme de personal subdimensionate.
Incapabil să aibă un dialog cu organizațiile sindicale reprezentative, ministrul Stelian Ion alege să discute despre problemele din sistemul judiciar și legile justiției cu organizația … Sexul vs Barza. Mai mult ca sigur, urmează să consulte și ambasadele străine din România, așa cum obișnuiește să o facă de la preluarea mandatului.”, se arată în articolul publicat pe site-ul Dicasterial.
De asemenea, SNGJ Dicasterial informează că secretarul de stat din Ministerul Justiției, Alexandru Paul Dumitriu, îndeamnă la nerespectarea hotărârilor judecătorești sub „sub efectul presiunilor psihologice exercitate asupra angajatorilor din justiție prin continuarea pelerinajului pe la sediul curților de apel (nu întâmplător, acesta s-a aflat vineri, 7 mai 2021 la CA Oradea și … Timișoara).”














































