Steve Jobs – iLeadership pentru o nouă generaţie

de Jay Elliot, William S.

Actual

Steve Jobs – iLeadership pentru o nouă generaţie

 

Steve Jobs – iLeadership pentru o nouă generaţie

de Jay Elliot, William S. Simon, editura Publica

În iLeadership, Jay Elliot ne oferă oportunitatea de a-l cunoaşte pe Steve Jobs aşa cum doar unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi a avut ocazia să o facă. De la şedinţele cu privire la dezvoltarea produselor până în laboratoarele de design, trecând prin întâlnirile din cadrul consiliului de administraţie şi apariţiile sale în minunata lume din Silicon Valley, vom parcurge povestea autentică a acestui „Boy Genius” care a revoluţionat tehnologia şi lumea în care trăim. Jay Elliot a muncit umăr la umăr împreună cu Steve Jobs, în calitate de vicepreşedinte Apple, şi ne dezvăluie stilul unic de leadership specific lui Steve, iLeadershipul, unul care se bazează pe patru principii călăuzitoare: produs, talent, organizaţie, marketing. O lectură care ne aduce în prim-plan provocările şi drumul sinuos parcurs de CEO-ul celor de la Apple pentru obţinerea aprecierii de care se bucură în prezent la nivel mondial.

Împărăteasa

de John Burnham Schwartz, Biblioteca Rao, carte recomandată de Libris

În anul 1959, Haruko, o tânără de familie bună, se mărită cu Prinţul Moştenitor al Japoniei. Este prima femeie de sorginte nearistocrată care va intra în monarhia misterioasă, cea mai veche din lume. Tratată cu cruzime şi suspiciune de Împărăteasă, Haruko este controlată fără încetare. Singurul interes pe care îl reprezintă ea pentru Curtea Imperială este capacitatea de a avea un moştenitor. După ce reuşeşte să dea naştere unui fiu, Haruko suferă o depresie nervoasă şi îşi pierde vocea. Totuşi, hotărâtă să nu se lase dominată de birocraţii imperiali, Haruko perseverează. Peste treizeci de ani, în postura de Împărăteasă, va juca un rol crucial în a o determina pe o altă tânără – o stea în ascensiune în Ministerul de Externe – să accepxe cererea în căsătorie a fiului ei, Prinţul Moştenitor. Consecinţele se vor dovedi tragice şi dramatice.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top