Tezaurele vii ale umanităţii, o șansă la neuitare

Mii de ani oamenii au trăit în comuniune cu natura, îndeletnicirile acestora exploatând în mod rațional potențialul mediului înconjurător. Între timp, lumea în care trăim s-a schimbat iremediabil, industrializarea și tehnologizarea excesivă aruncând în desuet, dacă nu la groapa de gunoi a istoriei, meșteșugurile tradiționale și arta puținilor apărători ai autenticității rămași în viață. O undă de speranță a venit din partea UNESCO, care, începând cu anul 2008, a elaborat programul Tezaure Umane Vii, privind salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial. În acest context, 43 de români – meşteri populari, rapsozi, interpreți, instrumentişti, dansatori – au primit titlul de „Tezaure Umane Vii”. Meşteri de mare valoare culturală, aceștia reprezintă modele în comunităţile lor, sunt respectaţi şi admiraţi atât pentru măiestria meşteşugurilor lor, cât şi pentru determinarea cu care le păstrează şi le transmit generaţiilor viitoare.

Decorați, la Cotroceni, cu „Meritul Cultural”

La finalul anului trecut, o parte dintre aceşti meșteri populari autohtoni deveniți „tezaure umane vii” au fost decorați de președintele României, Klaus Iohannis. Șeful statului i-a felicitat pentru titlul onorant de tezaur uman viu, ce încununează o activitate de o viaţă în slujba valorilor civilizaţiei tradiţionale și le-a oferit, în semn de prețuire și recunoaștere, Medalia Meritul Cultural. „Sunt bucuros și, ca Președinte al României, mândru că țara noastră mai are încă rezerve de tradiţii și meșteșuguri culturale. Olăritul de Hurezi, Doina şi Căluşul, colindul şi, în curând, sper, alte tradiţii populare sunt contribuţia spaţiului nostru de cultură şi civilizaţie la tezaurul universal. Dumneavoastră sunteţi tezaurele noastre vii şi tezaurele umanităţii. Aveţi şi avem împreună marea responsabilitate să lăsăm generaţiilor care ne vor urma moştenirea pe care aţi primit-o de la înaintaşi, într-o Românie mai demnă şi puternică, într-o lume a păcii şi dezvoltării umane durabile.”, a spus Klaus Iohannis, în cadrul ceremoniei speciale găzduite de Palatul Cotroceni.

Povestea lui Dumitru Sofonea, cojocarul Regelui Mihai

În 1929, sociologul Dimitrie Gusti  făcea cunoscut lumii întregi Drăguşul, un sat de la poalele Munţilor Făgăraş. Atunci, echipa de 80 de specialişti coordonată de profesorul Gusti realiza la Drăguş prima serie de monografii rurale, primele campanii de cercetare experimentală, dar şi primul film documentar sociologic din lume, transformând așezarea în cel mai reprezentativ sat românesc. Astăzi, satul de la poalele Făgărașului este din nou în prim plan grație lui Dumitru Sofonea, un bâtrân care va împlini anul acesta 79 de ani, declarat de UNESCO tezaur uman viu. Povestea cojocarului Dumitru Sofonea, unul dintre ultimii păstrători ai tainelor acestui meșteșug, începe în copilărie, când, odată cu măiestria tatălui său – cel mai vestit cojocar din România la vremea sa, lua naștere legenda cojoacelor de Drăguș.

Cine a îmbrăcat cojoacele sale

Devenit, între timp, emblema satului său, Dumitru Sofonea (foto) își amintește cum a reușit să fure meserie de la părintele său: „Tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească, nu mă lăsa să merg cu ceilalţi copii la scăldat sau la joacă până nu-mi făceam norma. Îmi spunea aşa: dacă pui mâna şi coşi 10 centimetri, te poţi duce unde vrei. Până nu terminam ce îmi dădea de făcut, nu puteam pleca din atelier. Fraţii mei lucrau la animale, eu, când veneam de la şcoală, coseam. Din clasa a II-a am lucrat de la cojoace ciobănești până la pieptare şi tot felul de cojoace.”. Printre cei care au purtat și mai poartă încă cojoacele și pieptarele tezaurului uman viu din Drăguș s-au numărat, de-a lungul timpului, personalități precum Regele Mihai, principesa Margareta, Tudor Arghezi, Nicolae Ceaușescu, Părintele Arsenie Boca, regina Elisabeta, Ion Ţiriac, George Bush, Ghandi, dar și alți şefi de stat şi de guvern sau ambasadori. Trei dintre aceștia, Michael Guest, James Rosapepe și Leonard C. Meeker au ținut să-l cunoască personal pe cel din mâinile căruia ies asemenea minunății. „Lui Ceauşescu i-am făcut un pieptar prin anii ’70. Îmi aduc aminte că au venit de la partid şi m-au pus să fac. Voiau să i-l dea cadou. Lui Ion Ţiriac i-am făcut acum trei ani un cojoc lung până la pământ, cu guler lat, şi o căciulă pentru vânătoare. A venit personal să îl ia şi mi-a plătit 3.500 de lei. I-a plăcut foarte mult cum am lucrat.“, povesteşte cel mai renumit cojocar român în viață.

Tradiția continuă

Dumitru Sofonea a transmis, cu dragoste și pasiune, arta și meșteșugul său tuturor celor 5 copii ai săi, iar celor care îi calcă pragul casei, iar asta se întâmplă frecvent de ani de zile, le împărtășește secretul măiestriei care i-a adus râvnitul titlu de tezaur uman viu, motiv de mândrie pentru toți locuitorii satului său.