Publicația britanică International Financial Law Review – IFLR a anunțat ieri seară, 29 aprilie, în cadrul unei ceremonii virtuale, câștigătorii trofeelor anuale „IFLR Europe Awards”. Pentru a șasea oară, Țuca Zbârcea & Asociații s-a numărat printre premianți, revenindu-i marele trofeu pentru România.
- Miruță, învins de CNAIR la Curtea de Apel București
- Joe Biden a dat în judecată Departamentul de Justiție al SUA
- Patria Prima a făcut plângere penală, în baza Legii Vexler, împotriva Asociației Dexonline care a promovat online transformarea cuvântului „CREȘTIN” în „CRETIN”
- Deputații au votat interzicerea înstrăinării acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale
- Nazare, audiat ca martor în dosarul vaccinurilor anti-COVID
Premiul vine în considerarea rolului avut într-o serie de tranzacții multijurisdicționale și cu mare impact local, printre care vânzarea activelor CEZ către fondul de investiții australian MIRA, se arată într-un comunicat remis Q Magazine.
„Această nouă distincție internațională marchează bilanțul a 12 luni în care ne-am propus să rămânem cât mai aproape de clienții noștri, să fim solidari și recunoscători. Le mulțumim pe această cale clienților și colaboratorilor noștri, precum și întregii noastre echipe – acest premiu reprezintă recunoașterea deplină a energiei și determinării, dar și profesionalismului membrilor firmei noastre, într-o perioadă marcată de incertitudini și turbulențe pe fondul pandemiei COVID-19,” a declarat Gabriel Zbârcea, Managing Partner al Țuca Zbârcea & Asociații.
Firma Țuca Zbârcea & Asociații este deținătoarea altor trei premii naționale, obținute în cadrul galelor „IFLR Europe Awards” din 2019, 2012 și 2016. Tot în 2016 i-a fost atribuit și trofeul „Tranzacția Anului” la nivel european („M&A Deal of the Year”). În 2018, International Financial Law Review – IFLR i-a decernat premiul „High Yield Deal of the Year”.
Evenimentul „IFLR Europe Awards” este unul de referință în industrie, recunoscând meritele celor mai importante și mai active firme de avocatură din Europa cu expertiză în domeniile financiar-bancar, piețe de capital și fuziuni și achiziții.
International Financial Law Review – IFLR este editorul ghidului IFLR 1000 al celor mai activi consultanți pe piața financiară internațională.

















































