Un argument sportiv pentru ne-recunoașterea statalității provinciei Kosovo

România este, după cum știți, una din puținele țări din Uniunea Europeană care nu recunoaște statalitatea provinciei Kosovo.

• Înalta Curte așteaptă instalarea noului guvern pentru a putea dialoga în privința legii salarizării
• Constantin Toma demisionează din funcțiile deținute în PSD: Regret!
• CNAS, acuzată că încalcă în mod flagrant drepturile pacientului
• Activitatea din instanțe și parchete, suspendată parțial
• Generalul Gheorghiță Vlad, Șeful Statului Major, pus sub acuzare de DNA

Dupa încheierea Războiului rece, fosta Iugoslavie a devenit un „poligon de încercare” pentru reîmpărțirea sferelor de influență din Europa. Destrămarea ei a fost rezultatul acestei bătălii.

Kosovo rămăsese o provincie cu populație de sârbi și de albanezi. Cum să transformi o provincie într-un stat? Partenerul nostru strategic, sub guvernare democrată, a inventat un popor nou – „poporul kosovar”, în realitate albanezii din Kosovo. Iar acest „popor” avea și el dreptul la auto-determinare pentru a-și forma un stat independent, nu-i așa? Ingenios. Asta e și rațiunea pentru care Bill Clinton are o statuie in centrul capitalei provinciei. Cred că și Madeleine Albright.

Este vorba însă de un precedent periculos. Pe acest model, orice minoritate majoritară într-o provincie a unui stat și-ar putea declara statalitatea, printr-un referendum local. Ar fi o pulverizare a structurii mondiale actuale și a stabilității internaționale. Acesta este motivul pentru care țări ca România, Spania, Slovacia, Grecia s-au împotrivit acestui mecanism care este contrar dreptului internațional. Și Rusia s-a împotrivit dar ulterior a preluat modelul și l-a folosit în cazul Crimeii, al Abhaziei, al Osetiei de Sud.

Kosovo și-a auto-declarat independența fată de Serbia în 2008. Poziția României, de atunci, a fost, în mod constant, de ne-recunoaștere a statalității sale. Deși au existat, în permanență presiuni pentru recunoaștere din partea UE (și a unor puteri occidentale) dar și din partea Washingtonului.

Sigur, în afara relațiilor diplomatice, există diverse contacte economice sau de tip ne-guvernamental. Inclusiv in domeniul sportului.

Meciul de fotbal România-Kosovo ar fi trebuit să fie, cred, în abordarea „kosovarilor” o modalitate de a tempera rezervele românilor privind recunoașterea statalității provinciei. Nu s-a întâmplat așa. Atitudinea jucatorilor din Kosovo, violența reacțiilor și gesturile provocatoare la adresa suporterilor români au generat o încrâncenare și mai mare în ceea ce privește susținerea deciziei oficiale a României de ne-recunoaștere a „statului” Kosovo.