Un medic a învins sistemul de sănătate

A realizat mii de intervenţii chirurgicale, multe dintre ele în premieră mondială. Există câteva astfel de operaţii care îi poartă chiar numele. Este românul care a refuzat un salariu de 77.000 de euro, cât îi dădeau englezii, pentru a fi alături de pacienţii români, atât de vulnerabili în faţa unui sistem în piuneze. Acum însă, medicul a câştigat un război cu sistemul de sănătate, performaţă care-l va propulsa direct în paginile de istorie! Despre victorie, a povestit în exclusivitate pentru Q Magazine.

A reintrodus specializarea „ortopedie pediatrică” în sistemul medical din România

În 2006, ortopedia pediatrică a fost desfiinţată ca specializare, alături de alte 12 specializări, printr-un ordin al ministrului Sănătăţii de atunci, pe motiv că aşa cer cei de la Bruxelles. Prof. dr. Gheorghe Burnei, de la Spitalul „Marie Curie” din Capitală a făcut studii şi memorii pentru ca ortopedia să nu fie lăsată pe dinafară sau integrată în cadrul ortopediei pentru adulţi, dar nimeni nu l-a ascultat. Aşa că a dat în judecată Ministerul Sănătăţii. Pe 25 mai, anul acesta, a câştigat războiul cu statul.

În opinia medicului, în ţara noastră nu ar mai trebui ca vreun copil să moară din pricina vreunei fracturi, iar victoria sa asupra sistemului va face ca mii de pacienţi să aibă o şansă în plus la viaţă.

Q Magazine: Cum a început totul?

Gheorghe Burnei: Acum aproximativ trei ani am înfiinţat Asociaţia Română a traumatologilor şi ortopezilor pediatri, o asociaţie care, de la bun început, şi-a pus în program ca primă activitate apărarea drepxurile ortopezilor pediatri şi de a repune în drepxuri această specialitate care, la un moment dat – a existat o perioadă de 5-6 ani – a situat România între primele zece ţări ale Lumii pentru această specializare. După aceea, a urmat o perioadă de aproximativ trei ani în care periplul nostru pe la tribunale s-a soldat în ultimă instanţă, în data de 25 mai a.c. cu verdictul care ne-a dat câştig de cauză. Instanţa a recunoscut că viziunea noastră trebuie pusă în practică, viziunea legată de înfiinţarea acestei specialităţi.

Q: Care a fost motivul pentru care aţi lupxat atât de mult, confruntându-vă de câţiva ani atât cu postul de medic, cât şi cu cel de apărător al acestei branşe?

G.B.: Noi dorim să existe această specialitate ca să nu mai moară copii cu fracturi. Asta nu se întâmplă în nicio ţară dezvoltată a lumii. La noi s-a întâmplat. Iar acest lucru a fost efectul acestei măsuri care a fost luată de unii medici care se află în Comisia Ministerului Sănătăţii, oameni care au fost interesaţi pur şi simplu de existenţa unei specialităţi de ortopedie şi traumatologie de adulţi care să cuprindă şi ortopedia pediatrică. Pentru că, au zis dânşii, este o specialitate care poate fi inclusă. Aceasta a fost drama care pe noi ne-a îndrepxat cu înverşunare în această direcţie.

Q: Să explicăm cititorilor de ce diferă atât de mult cele două specializări, deşi ca rezonanţă a numelui… sunt mult asemănătoare…

G. B.: Pentru că practica a demonstrat contrariul: practica demonstrează că operaţiile pe care le fac aceşti medici sunt intervenţii care nu concordă cu principiul dezvoltării copilului. Toate acestea au condus şi la o discuţie care a avut loc în cadrul acestei Comisii a Ministerului Sănătăţii şi din care a reieşit clar că trei medici sunt împotriva acestei idei.

Q: Le putem spune numele?

G.B.: Este vorba de prof. Antonescu, prof. Cristea şi conf. Stoica. Ei s-au împotrivit, în ciuda tuturor discuţiilor amiabile pe care am încercat să le avem.

Q: Consideraţi că împotrivirea dumnealor a fost făcută nu numai pentru că profesional consideră astfel, ci şi pentru că şi-au dorit să poarte o lupxă cu dvs.?

G.B.: Se poate să fie un joc profesional. A fost o atitudine pe care au avut-o în virtutea unei practici care este aplicată în Europa. Ortopezii de copii provin din ortopezii de adulţi. Dar, la noi, situaţia nu se potriveşte cu cea din străinătate. La noi a fost o perioadă de cinci ani, perioadă în care s-a interupx formarea, iar cei care erau înscrişi la această specialitate au fost asimilaţi de ortopedia de adulţi, crescându-se astfel un gol enorm în specialitate. Ca dovadă că degringolada din această specialitate afectează enorm sistemul sanitar. În toată această poveste legată de specialitatea noastră, am dorit să rezolvăm această chestiune în mod amiabil, însă cei cu putere de decizie s-au împotrivit spunând „aşa este în Europa”. E adrevărat. se practică asta în domeniu. Aceasta este marea greşeală, tendinţa ca noi să… deschidem umbrela dacă plouă la Bruxelles. Eu cred că aceste rezistenţe au fost făcute în scopul unor interese de grup. Şi, din păcate, în acest grup cu interese meschine au fost şi cei din specialitatea de ortopedie pediatrică, cei care au fost chirurgi şi ortopezi de copii şi care se cred că ar fi ortopezi şi traumatologi de adulţi.

Primul semn pentru noi a fost că în revista de ortopedie şi traumatologie, profesorii de ortopedie pediatrică nu au apărut alături de profesorii de ortopedie de adulţi. Al doilea semn a fost acela că toate cadrele didactice din domeniul ortopediei pediatrice au rămas fără un loc în sistem şi nu au avut şansă în această perioadă să se înscrie la un concurs de avansare. Un alt semn a fost că toate sesiunile de ortopedie pediatrică aşa cum au fost organizate, au devenit trepxat anoste…

Am discutat cu reprezentanţii MS şi continuăm într-un mod amiabil să rezolvăm această problem şi vrem să facem toate demersurile pentru ca la viitorul concurs din sepxembrie să apară tineri interesaţi de această specialitate, care să vină să se pregătească şi să ocupe locurile libere din sistem.

„Justiţia română, în cazul nostru, a evitat decesul altor copii”

Q: Se poate spune, deci, că aţi învins sistemul!

G.B.: Da, pot să spun că în această situaţie Justiţia a fost singura instituţie din România care a înţeles că are o menire deosebită în acest caz, aceea de a salva vieţile unor copii.

Q: Dvs. aveţi, deci, încredere în Justiţia din România.

G.B.: Da. Cred şi am să spun întotdeauna răspicat că Justiţia română, în cazul nostru, a evitat decesul altor copii. Justiţia română într-adevăr şi-a făcut datoria!

Gheorghe Burnei consideră că statul ar fi putut fi chiar acuzat de rea-voinţă, pentru toată această lupxă pe care el a susţinut-o. Celor care nu împărtăşesc opinia sa, le putem aduce ca argument fapxul că în România, la nivelul anului 2010 erau doar 14 ortopezi pediatri. Un număr îngrijorător care, pentru autorităţi a rămas doar o cifră, iar pentru cazuistică… o calamitate.

CITIŢI ÎN CONTINUARE, PARTE DIN FORMULAREA RECURSULUI