Un şef NATO din estul Europei?

Mandatul actualului secretar general, Anders FoghRasmussen, expiră în 2014. Aliaţii se gândesc deja la cine îl va înlocui.

Dincolo de orice controverse, Alianţa a avut un rol crucial în sfârşitul Războiului Rece, pecetluit prin căderea comunismului de tip sovietic şi reînscrierea  statelor din estul Europei în făgaşul uriaş al istoriei Occidentului. Lărgirea acestei alianţe politico-militare către Est, începută în 1999, continuată în 2004, când România a devenit membru, dar şi după această dată, în tandem cu extinderea Uniunii Europene, a conferit altitudini fără precedent de unitate, securitate şi prosperitate continentului.

NATO, în faţa noilor ameninţări

În ultima vreme însă există voci sceptice în ceea ce priveşte relevanţa NATO în actualele condiţii determinate de o serie de mari remodelări sistemice globale. La loc de frunte între acestea din urmă se numără „pivotul asiatic”, efectuat de SUA, mutarea centrului de greutate al colosului militar şi economic american în Asia, corespunzător cu creşterea fără precedent a importanţei acesteia în economia globală şi declinul concomitent, pe fondul crizei euro, al centralităţii euro-atlantice. Se mai adaugă şi faptul că, din cauza dificultăţilor generate în ultimii ani de criza financiar-economică a UE, contribuţia membrilor europeni ai NATO la bugetul comun a scăzut, cu implicaţii asupra capabilităţilor şi contribuţiei proprii la eforturile alianţei. Pe de altă parte, criza europeană a dezvăluit şi începutul unui trend european  caracterizat de autoliniştire şi subapreciere a securităţii cooperative în condiţiile unei ascendenţe remarcabile a unor challenge-uri noi (cyber, terorism, energie, migraţie, crimă organizată etc.).  Într-un studiu recent, preşedintele Stratfor, George Friedman, consemna că „nu poate exista o alianţă transatlantică, când una dintre componente este într-un profund dezacord cu ea însăşi (Europa – n.r.) asupra multor lucruri, iar cealaltă componentă (SUA – n.r.) nu are nicio dorinţă de a fi atrasă în această dispută. Şi nici nu poate fi o alianţă militară unde nu este nicio înţelegere a misiunii, inamicului şi obligaţiilor”.

Nicăieri în Europa mai mult decât în Est, în rândul noilor aliaţi, nu este resimţită mai aprig nevoia de vitalizare a Alianţei în conformitate cu provocările erei actuale, caracterizată de incertitudine şi tumult geopolitic. Aici, în estul Europei, s-a înţeles cel mai bine acest lucru, fapt demonstrat nu doar de contribuţia masivă şi eficientă în misiunile de stabilizare şi securitate din Irak şi Afganistan, dar şi de răspunsul hotărât şi dinamic dat noilor întreprinderi aliate destinate asigurării securităţii continentului. Din această perspectivă este extrem de concludent cazul, în ultimii ani, al  instalării scutului antirachetă operaţionalizat în fază iniţială. România a avut în această naraţiune doveditoare a validităţii NATO în noile împrejurări, dar deopotrivă a consolidării identităţii şi anvergurii globale a alianţei un rol decisiv şi recunoscut. Frank Rose, adjunct al Secretarului de Stat al SUA, declara recent la Bucureşti: „Ca aliaţi NATO, România şi SUA cooperează în privinţa multor provocări globale comune, de la stoparea proliferării nucleare şi întărirea securităţii energetice, până la combaterea schimbărilor climatice. Apreciem rolul-cheie jucat de România în NATO la dezvoltarea Noului Concept Strategic… Le mulţumesc în mod deosebit colegilor români pentru leadership-ul lor în cadrul NATO”.

Va fi sau nu Mircea Geoană?

O ocazie potrivită pentru a declanşa un proces dinamic în sensul acestei aşteptate remodelări NATO este alegerea noului secretar general al Alianţei, care se va finaliza anul viitor, când expiră mandatul actualului deţinător al postului, Anders FoghRasmussen. Europa de Est trebuie să dea ocupantul acestui post, pentru că în această regiune a „noii Europe”, pentru a relua formula uzitată frecvent, este conştientizat, la cea mai înaltă amplitudine, imperativul  redobândirii relevanţei alianţei occidentale în lumea de mâine. Polonez sau român, bulgar sau estonian, pentru a numi câteva posibilităţi, noul secretar general va fi motivat de rigoarea necesităţii şi de entuziasmul şi dinamismul speranţei regionale.

În Europa de Est, din perspectiva NATO, ţările cele mai însemnate ca potenţial demo-economic şi militar sunt Polonia şi România. Deja despre premierul polonez, Donald Tusk, presa internaţională afirmă că este un candidat oportun la postul de preşedinte al Comisiei Europene începând de anul viitor.

Un român ca viitor secretar general NATO? De ce nu? Elita politică românească are în rândurile sale un fost ministru de Externe, profund cunoscător al valorilor euro-atlantice, cu o mare experienţă diplomatică şi politică – a fost şi candidat la Preşedinţia României ca preşedinte al celui mai puternic partid din ţară –, familiar marilor cancelarii occidentale, preferat al redacţiilor ziarelor internaţionale,  care se mişcă cu dezinvoltură în hăţişul complexelor dosare ale lumii contemporane. Între diplomaţii români, el  este cel mai calificat pentru acest post şi capabil să dea Alianţei în anii ce vin direcţia aşteptată. Mircea Geoană s-ar înscrie într-o galerie strălucită de diplomaţi români, începută de Nicolae Titulescu în perioada dintre cele două războaie mondiale, care au deţinut funcţii internaţionale de mare greutate.

Job description. Noul șef al NATO, un vizionar împăciuitor

Portretul viitorului șef al NATO se cristalizează în raport cu provocările și priorităţile care se deschid în faţa Alianţei.  Pe lângă atributele politice imperative (o bună relaţionare politică și în SUA, și în Europa), noul secretar general al NATO trebuie să ştie să mobilizeze și să obţină o implicare a statelor membre. Pe fondul alocărilor tot mai atente pentru bugetul de apărare, SUA așteaptă o nouă abordare în privinţa NATO. În ceea ce privește suportul public pentru nivelul  de implicare americană, și aici lucrurile s-au schimbat: conflictele din Irak și Afganistan generând o diminuare de susţinere publică. Și problemele financiare și diluarea entuziasmului public, pe fondul regândirii acţiunii SUA în lume, conduc către ideea că Statele Unite așteaptă o redistribuire  a responsabilităţilor în Alianţă, cu mai multă implicare din partea europeană.

Răspunsul la aceste probleme a venit din partea actualului secretar general al NATO prin conceptul de smartdefense, o strategie de dinamizare a implicării statelor membre, de stabilire a priorităţilor și de alocare a resurselor pe fondul bugetelor subţiate de criză.  Cu aplicare directă pentru România, explicaţia conceptului a fost oferită chiar de la PatriqueAuroy, adjunctul secretarului general al NATO pentru investiţii de apărare: „România a demonstrat că aplică deja conceptul de apărare inteligentă prin instalarea pe teritoriul românesc a unor elemente ale scutului antirachetă, care va asigura apărarea teritoriului NATO, nu doar o singură ţară”.

În aceste condiţii, job descriptionul funcţiei caută un vizionar împăciuitor, care să știe să negocieze cu abilitate pentru a armoniza resursele şi restricţiile diferite ale statelor membre cu un scop general al Alianţei de dinamism general, într-o nouă epocă.

Pentru România, numirea lui Mircea Geoană la comanda NATO ar fi o poziţionare geo-strategică de excepţie. Am urca astfel la nivelul la care se iau deciziile în Alianţă. Secretarul general al NATO are anvergura unui şef de stat şi el poate pleda, prin mijloace diplomatice, inclusiv pentru obiectivele strategice economice ale ţării sale. Mircea Geoană a beneficiat deja de ecouri pozitive, având în vedere abilităţile sale politice şi diplomatice. Dar atuul esenţial de partea fostului lider PSD îl reprezintă susţinerea Statelor Unite şi ne amintim din anecdotica politică faptul că, ironic, Alianţei i se mai spune şi North America andtheOthers.