Externe

„Uniți pentru Ucraina” sau despre bunătatea românilor ca brand de țară

Grupul Uniţi pentru Ucraina a depăşit 284.000 de membri şi continuă să crească, iar voluntarii români şi-au deschis casele, au transportat cu maşinile lor ucraineni de la graniţe, le-au cumpărat bilete de tren, de avion, le-au dus animalele la veterinar, le-au dat haine, alimente şi bani, a transmis, vineri, europarlamentarul Vlad Gheorge, citat de Agerpres.

Am fost primii pe 24 februarie 2022 – continuăm să ajutăm! România este un exemplu pentru lumea întreagă.Vlad Gheorghe, europarlamentar

„Sunt 365 de zile în care despre România s-a vorbit de bine în toată lumea. Războiul din Ucraina a făcut ca românii simpli să dea lumii cel mai frumos exemplu de solidaritate.

Pe 12 februarie 2022, când am creat grupul UNIȚI PENTRU UCRAINA – Об’εднанi за Украiну – United for Ukraine, nu mă așteptam la acest val de bunătate. Din 24 februarie 2022 și până astăzi, grupul a depășit 284 000 de membri și continuă să crească – este al doilea grup de ajutor pentru ucraineni din Europa, după unul similar din Polonia, țară cu populație dublă. În 12 luni, pe grup au fost 165 272 de postări, 782 511 de comentarii, 4696 539 de reacţii și 31 035 560 de utilizatori au văzut ce s-a discutat.

Am fost primii: pe grup, în vămi, în gări. Pe grup au fost 1756 de postări, 7768 de comentarii și 45 587 de reacții în prima zi de război. Pe 26 februarie numărul postărilor crescuse de aproape 10 ori, la 16 254, iar cazurile se rezolvau instant pe grup. Ne-am organizat exemplar înainte ca guvernul român să miște ceva. În primele zile pe formularele noastre erau deja mii de înscriși – traducători și voluntari care ofereau cazare, transport, donații în produse și în bani din țară și din diaspora.

Voluntarii români de pe grup și-au deschis casele, au transportat cu mașinile lor ucraineni de la granițe, le-au cumpărat bilete de tren, de avion, le-au dus animăluțele la veterinar, le-au dat haine, alimente și chiar bani. Românii au stat zile și nopți să întâmpine mame cu copii fugiți din calea bombelor și au pus umanitatea mai presus de barierele lingvistice, culturale, religioase, politice. Au trimis donații dincolo de granițe, de la tone de făină pengtru pâinea celor rămași sub bombe până la mâncare pentru animalele din adăposturi. Autoritățile locale, companiile de telefonie, băncile, ONG-urile și-au comunicat mesajele pe grupul nostru. Românii au botezat bebeluși născuți pe pământ românesc și au adoptat familii de ucraineni la mesele de sărbători. Ucrainenii au organizat campanii de strâns gunoaie, ne-au scris urări de Ziua României, ne-au mulțumit cu produse tradiționale, desene și obiecte artizanale.

Despre grupul UNIȚI PENTRU UCRAINA – Об’εднанi за Украiну – United for Ukraine au scris agențiile de presă internaționale și publicații precum Le Figaro sau The Independent.

Bunătatea românilor a fost cel mai bun brand de țară pentru România în ultimul an. Am unit români din toate colțurile lumii, iar moderatorii voluntari au administrat grupul de pe toate fusurile orare – de la Noua Zeelandă până în Canada, ținând exemplar deoparte propaganda rusă, fabricile de trolli, discursul urii. Am acordat asistență juridică și am colaborat cu autoritățile de resort pentru cazurile semnalate.

Grupul nostru este dovada că binele învinge mereu. Umanitatea nu poate fi înfrântă de dictatori criminali. Lumina va pătrunde în întuneric, victoria va fi a celor care își apără casa și ne vom bucura împreună de pace.

Vă mulțumesc că de un an demonstrați pe UNIȚI PENTRU UCRAINA – Об’εднанi за Украiну – United for Ukraine că suntem Oameni care ajută Oameni .”, a scris europarlamentarul pe contul său de socializare.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top