Andreea Paul Vass consideră că Elena Băsescu a fost nedreptăţită printr-o mediatizare excesivă a greşelii sale de exprimare provocate de oboseală, în timp ce alte figuri publice au avut parte de un tratament mult mai indulgent.

Politică

Vass: Elena Băsescu a fost pedepsită mediatic pentru “vina” de a fi fiica preşedintelui


În cadrul discursului pe care l-a avut joi la prezentarea moţiunii cu care Sulfina Barbu candidează la un nou mandat la şefia OF-PDL, Vass a elogiat cele mai proeminente figuri feminine din rândul democrat-liberalilor. Ea s-a referit şi la Elena Băsescu, prezentă şi de asemenea la reuniune. “Cine a dus ‘povara tinereţii’ şi pe umeri şi pe spate? Este tânără, este frumoasă, dar are o vină: este fiica preşedintelui şi trebui aspru pedepsită pentru asta”, a spus Vass, candidată la una din funcţiile de prim-vicepreşedinte al OF-PDL.
Andreea Paul Vass susţine că presa a mediatizat în mod excesiv o eroare lingvistică comisă într-un moment de oboseală, fără ca alte erori similare din partea unor figuri publice bărbaţi să aibă un tratament similar, Vass nominalizându-l pe Mugur Ciuvică pe care a avut ocazia să-l corecteze în cadrul unei emisiuni televizate.
Vass a elogiat-o şi pe preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase acuzată pe nedrept de fraudarea votului de la Legea pensiilor, deşi responsabilii ar fi fost cei doi secretari de şedinţă, care aveau datoria de a număra voturile. De asemenea, Vass a apreciat faptul că Anastase a încercat să introducă în Camera Deputaţilor bunele practici de la Parlamentul European, fără să aibă sprijinul colegilor ei bărbaţi. “Nu a susţinut-o nimeni, dar îşi duce crucea cu demnitate”, a spus consilierul lui Boc.
Seria de elogii la adresa colegelor din organizaţia de femei a justificat apoi pledoaria Andreei Vass pentru introducerea unei cote minime de gen. “Educaţia este tratamentul împotriva misoginismului”, a conchis Vass.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top