Victor Ponta a anunțat că săptămâna viitoare va înainta la Parchetul General şi o plângere penală împotriva actualului ministru de externe, Oana Țoiu.
Foto Mihail Oprescu, Q Magazine
Featured

Victor Ponta a depus plângere împotriva Oanei Țoiu pentru a verifica „dacă instituțiile statului își fac datoria legală sau au devenit total blocate de frică în fața propagandei useriste”

„Azi am depus prima sesizare împotriva doamnei ministru Oana Țoiu la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Urmează, săptămâna viitoare, și plângerea penală la Parchetul General.”, a anunțat fostul premier Victor Ponta, marți, 31 martie.

Irina Ponta, fiica Dacianei și a lui Victor Ponta, în vârstă de 17 ani, aflată în vizită într-un campus la o facultate din Abu Dhabi, a vrut să vină acasă, la bordul unei curse din Oman spre București. Ea trebuia să călătorească alături de alți tineri, într-un autocar, cu statutul de „copii fără însoțitor”, până la Muscat, de unde o aeronavă îi aducea în România. Potrivit declarațiilor publice făcute atât de Daciana, cât și de Victor Ponta, fiica lor a fost „dată jos din autocar” de personalul consulatului român din Dubai, care a motivat decizia prin faptul că „ministrul Oana Țoiu ar fi dispus” această măsură. Întrebată despre acest incident în cadrul unei conferințe de presă organizate joi, 5 martie, Oana Țoiu a evitat în repetate rânduri să spună concret dacă a dat sau nu acest ordin.


„Nu mai este vorba despre Irina.

Ea a fost admisă la una dintre cele mai prestigioase universități americane din lume și, din toamnă, va merge acolo la studii. De la acea universitate nu o poate scoate doamna Țoiu și nici nu va spune nicio hienă, focă sau „hering” userist că s-a băgat în față.
Este vorba despre dorința mea ca niciun minor din România să nu mai fie discriminat de niște neoameni ajunși în funcții înalte, niște fanatici orbiți de ură și invidie!

Este necesitatea pentru societate noastră să îi sancționăm pe ticaloşii care se luptă cu niște copii ca sa se răzbune pe părinții acestora!

Mai este un obiectiv important: să vedem dacă instituțiile statului își fac datoria legală sau au devenit total blocate de frică în fața propagandei useriste.

Toate elementele de fapt și legale sunt acum clare: legea prevede ce trebuie să facă reprezentanții MAE în cazul unui cetatean roman minor, neînsoțit, aflat într-o zonă de război.

Avem atașată și lista întocmită de consulat, pe care se află Irina, precum și lista pasagerilor din zborul respectiv, în care au rămas 14 locuri neocupate și în care jumătate au fost persoane majore care nici măcar nu însoțeau minori. Instituțiile statului român trebuie să aplice legea sau să ne arate tuturor că miniștrii USR sunt deasupra legii, beneficiari ai protecției speciale oferite din afara României! Atât!

Eu am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene! Sunt convins că, în această bătălie, vor fi mulți oameni care ma vor sprijini! Pentru binele României si al copiilor românilor!”, a anunțat Victor Ponta.

Daciana Ponta a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături când Irina Ponta a rămas blocată în Dubai şi, la cererea Oanei Țoiu, a fost împiedicată să revină în țară la bordul unei aeronave speciale, într-un zbor organizat de statul român, pentru minori

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top