Marele Premiu al Europei, al optulea al sezonului din Formula 1, a avut un câştigător surpriză. Columbianul Daniel Ricciardo (Red Bull Racing) s-a impus pe circuitul de la Baku (Azerbaidjan), la capătul unei curse care a adus scandalul anului în Marele Circ. Cei doi pretendenţi la titlul mondial, Lewis Hamilton şi Sebastian Vettel, au fost protagoniştii unui incident teribil în timpul celui de-al 23-lea tur de circuit.
Într-un moment în care safety car-ul se afla pe circuit, britanicul Hamilton a frânat provocator în faţa lui Sebastian Vettel, care nu a putut evita coliziunea uşoară cu monopostul Mercedes. Vettel şi-a ieşit din fire şi, odată ajuns în dreptul rivalului, a tras puternic de volan şi l-a lovit uşor pe adversarul său. Cele două monoposturi nu au fost avariate, iar Vettel şi Hamilton au continuat cursa. Penalizat cu zece secunde pentru gestul său, Vettel a reuşit în cele din urmă să termine pe locul al patrulea, în timp ce Hamilton a ajuns chiar în urma sa la start.
Schimb de replici acide
Imediat după finalul cursei, cei doi rivali din fruntea clasamentului piloţilor au evitat să comenteze prea mult pe marginea incidentului. La flash-interviu, Hamilton a spus că nu are cuvinte pentru a descrie ce s-a întâmplat, iar Vettel a vorbit doar despre faptul că Hamilton a frânat în faţa lui. Germanul a părut chiar deranjat atunci când reporterii l-au întrebat despre momentul în care a lovit intenţionat monopostul Mercedes. Ambii s-au dezlănţuit însă la rece.
“Liderul controlează ritmul, aşa că am încetinit în acelaşi loc ca la toate repornirile. Evident, el dormea şi a intrat în mine din spate. Dar nu asta este problema pentru mine. Să conduci în paralel şi să intri cu intenţie într-un alt pilot, apoi să scapi cu asta este o ruşine. Cred că s-a făcut de râs astăzi, ca să fiu sincer. Imaginaţi-vă că toţi copiii care s-au uitat astăzi la Formula 1 au văzut acest gen de comportament la un cvadruplu campion mondial. Asta spune totul.” – Lewis Hamilton, pilot Mercedes
“Ieşeam din viraj, iar el a accelerat mult şi apoi a frânat brusc. Nu se face aşa ceva. Nu cred că era necesar. Nu cred că a făcut-o intenţionat, nu este genul ăsta de persoană. Dar este evident că despre asta a fost vorba, asta a ieşit şi nu am fost mulţumit.” – Sebastian Vettel, pilot Ferrari
Avantaj Hamilton
Rezultatul Marelui Premiu din Azerbaidjan l-a avantajat pe Sebastian Vettel. Terminând cu un loc deasupra lui Hamilton, pilotul de la Ferrari s-a distanţat la 14 puncte în fruntea clasamentului general. După opt curse din actualul sezon, Vettel are 153 de puncte, iar Vettel – 139. Urmează Marele Premiu al Austriei, care se va desfăşura în perioada 7-9 iulie. Anul trecut, Lewis Hamilton s-a impus pe Red Bull Ring, unde deţine şi recordul pentru cel mai rapid tur de circuit.

















































