Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, se va afla joi într-o vizită oficială în România, la finalul căreia va purta un dialog cu cetățenii, la Muzeul Național de Artă din București, pe teme legate de „Cartea albă” privind viitorul Europei, aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma și a zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene transmis de Agerpres.
În timpul vizitei, Timmermans va participa la mai multe întâlniri cu oficialii români. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene va avea întrevederi cu președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, și cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, după care va discuta cu membrii comisiilor juridice și pentru afaceri europene din Parlamentul României.
Totodată, oficialul european se va întâlni cu prim-ministrul României, Sorin Grindeanu, cu ministrul justiției, Tudorel Toader, și cu ministrul afacerilor interne, Carmen. Premierul Grindeanu, ministrul Toader și prim-vicepreședintele Timmermans vor susține o conferință de presă comună la Palatul Victoria.

Sorin Grindeanu și Frans Timmermans
Timmermans va purta discuții și cu lideri ai partidelor parlamentare, precum și cu partenerii Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) din domeniul justiției, precizează sursa citată.
Comisia Europenă a stabilit două dezbateri organizate în România în acest an, dezbateri legate de calea pe care ar trebui să o adopte Uniunea Europeană în viitor. Prima dezbatere publică cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, este cea din 20 aprilie, urmând ca la cea de-a doua dezbatere publică, programată pe 11 mai, tot la Muzeul Naţional de Artă, să participe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a prezentat, pe 1 martie, ideile prin care UE „să deschidă un nou capitol” după şocul Brexitului, îndemnându-i pe liderii de la nivel naţional la „unitate şi leadership” pentru a scoate Europa din marasm.













































