În luna noiembrie a izbucnit un scandal de tip „Me Too”, când Peng Șuai a dezvăluit într-o rețea de socializare chineză că a fost agresată sexual („sexual assault”) de fostul vicepremier Zhang Gaoli. Potrivit unor relatări de presă, totul s-a petrecut la casa demnitarului, cu 3 ani în urmă, de față fiind și soția acestuia, iar în final jucătoarea de tenis aceptând să facă sex cu agresorul, ulterior cei doi întâlnindu-se benevol de mai multe ori. Se pare că prima dată s-au întâlnit în urmă cu circa 7 ani.
Dispariția lui Peng
În urma mesajului publicat în rețeaua Weibo, care a fost șters după 20 de minute, Peng a dispărut circa 3 săptămâni, ceea ce a generat în final alertarea WTA, organizația mondială a jucătoarelor de tenis profesioniste, care, prin vocea președintelui, care este și președinte executiv, Steve Simon, a cerut anchetarea cazului. Acesta a solicitat să ia contact cu jucătoarea, prima chinezoaică ajunsă pe locul 1 mondial fie la simplu, fie la dublu. În cazul ei, la dublu.

Autoritățile chineze au luat în brațe pe “nu știu, n-am văzut, n-am auzit”, însă după ce s-au alertat mai mulți jucători și jucătoare de top, organizații mondiale de apărare a drepturilor omului, reprezentanți ai mișcării Me Too, inclusiv Ambasada Franței, Simon a primit un mesaj care părea a fi de la Peng. Aceasta îi comunica faptul că e bine și dorește să fie lăsată în pace. Președintele Simon nu a fost convins nici că mesajul a fost scris de jucătoare, nici că aceasta e bine.
Ulterior, au apărut filmulețe cu ea la un turneu de tenis și la un restaurant, în final, președintele Comitetului Olimpic Internațional, Thomas Bach, anunțând că a discutat video 30 de minute cu Peng, alături de alți doi oficiali, discuție în care jucătoarea i-a spus că e bine, dar că vrea să i se respecte intimitatea. Problema este că n-a prezentat nici o dovadă, iar Simon și-a exprimat din nou dubiile privind siguranța lui Peng.
Văzând că n-o scoate nicicum la capăt cu Simon, Comitetul Olimpic Internațional a anunțat joi, 2 decembrie, că miercuri a fost încă o discuție video cu Peng, că-i oferă întregul suport și că s-a convenit o întâlnire față-n față în ianuarie. În comunicat nu se precizează în ianuarie din care an! Să fie 2022, 3022? Nu se spune nici măcar cine a vorbit cu ea concret, ci doar că a fost o echipă.
Suspendarea turneelor WTA din China
Steve Simon și membrii conducerii au decis la 2 decembrie suspendarea turneelor WTA din China, preferând să piardă sute de milioane de dolari decât să fie într-o asemenea companie.
Simon a spus: „Știind acum unde este Peng, am serioase îndoieli că este liberă, în siguranță și că nu este cenzurată, obligată și intimidată.
WTA a fost clară privind ceea ce este necesar și noi repetăm apelul pentru o anchetă deplină și transparentă – fără cenzură – privind acuzația de agresiune sexuală formulată de Șuai Peng.
Dacă oamenii puternici pot suprima vocile femeilor și să ascundă acuzațiile de agresiune sexuală sub preș, atunci baza pe care WTA a fost fondată – egalitate pentru femei – ar suferi un imens recul. Nu voi lăsa și nu pot lăsa să se întâmple așa ceva.
Nu văd cum pot să le cer sportivelor să concureze acolo unde lui Peng Șuai nu i se permite să comunice liber și au fost presiuni evidente ca să-și contrazică acuzația de agresiune sexuală.
Dată fiind situația actuală, sunt de asemenea deosebit de îngrijorat de riscurile pe care le-ar putea avea toate jucătoarele noastre și personalul, dacă am organiza evenimente în China, în 2022.”

Declarația de război lansată Chinei comuniste a fost salutată de actuale și foste glorii ale tenisului, cea mai autorizată voce fiind cea a fondatoarei WTA, fosta mare jucătoare Billie Jean King. Foto: Twitter
„WTA a ales să fie de partea corectă a istoriei în apărarea drepturilor jucătoarelor noastre.
Acesta este încă un motiv pentru care tenisul feminin este liderul sportului feminin.”, a spus fondatoarea.
Novak Đoković și-a reafirmat și el sprijinul, chiar dacă deocamdată ATP nu a luat o decizie similară: „Susțin pe deplin poziția WTA fiindcă nu avem suficiente informații despre Șuai Peng și despre starea ei. Vorbim despre viața unei jucătoare de tenis, deci noi, comunitatea tenisului, trebuie să fim uniți.”
Măsura a fost salutată și de Tennis Australia (federația australiană), Lawn Tennis Association (federația britanică) și United State Tennis Association (federația din SUA): „Acest mod de conducere este curajos și cel necesar ca să fim siguri că drepturile tuturor persoanelor sunt respectate și toate vocile sunt auzite.”
Din păcate, Federația Română de Tenis nu a exprimat nici o poziție publică până la această oră, nici în site, nici în contul Facebook, iar contul Twitter nu mai e actualizat din 2017.

















































