Preşedintele chinez Xi Jinping l-a asigurat pe Vladimir Putin că China şi Rusia vor „apăra dreptatea în lume“, a informat Ministerul chinez al Afacerilor Externe.
- Europa vrea rețele „curate”
- Triumful Rusiei în Franța. A câștigat și s-a prăbușit în genunchi
- Cine va securiza Neptun Deep, care nu e în apele teritoriale ale României? Specialist: Probabil am avea o bâlbă colectivă!
- Ionuț Lupescu, regrete după 28 de ani
- Nicuşor Dan a convocat o şedință la Constanța după explozia dronei ucrainene în Port. Ce s-a decis
„În ciuda unor suişuri şi coborâşuri, relaţiile noastre s-au întărit şi au rezistat testului peisajului internaţional în schimbare. Suntem un bun exemplu pentru alte puteri în ceea ce priveşte respectul şi sinceritatea. Dezvoltarea legăturilor noastre este favorabilă păcii, stabilităţii şi prosperităţii în regiune şi în lume”, a declarat Xi în cadrul întâlnirii cu uşile închise pe care a avut-o joi cu Putin.
„Vom continua să ne consolidăm prietenia şi să apărăm dreptatea în lume”, a spus Xi în faţa lui Putin, care a sosit miercuri după ora locală 4:00 a.m. (20:00 GMT) pe aeroportul din capitala Beijing în prima sa vizită în străinătate după realegerea sa pentru un al cincilea mandat.
Potrivit Reuters, Xi a insistat totodată că China şi Rusia nu au ajuns uşor la relaţiile pe care le au în prezent şi că acestea ar trebui să fie preţuite şi îngrijite de ambele părţi.
China va fi întotdeauna un bun vecin, prieten şi partener de încredere reciprocă cu Rusia, a adăugat Xi, citat de televiziunea de stat.
Xi a calificat relaţiile dintre Beijing şi Moscova drept „propice păcii”.
Relaţia dintre China şi Rusia „nu este doar în interesul fundamental al celor două ţări şi popoare, ci este totodată propice păcii”, a apreciat Xi Jinping.
La rândul său, Putin i-a transmis lui Xi că Moscova şi Beijingul au acumulat un „bagaj solid” de cooperare practică.
„Moscova şi Beijingul au acumulat într-adevăr un bagaj solid de cooperare practică”, a declarat Putin.
Liderul Kremlin a mai insistat că această cooperare dintre Rusia şi China reprezintă un factor stabilizator pentru lume şi că nu este îndreptată împotriva nimănui.















































