Actual

Ziua Limbii Române. Se predă în 43 de ţări şi este una dintre limbile în care se oficiază slujbe pe Muntele Athos

Astăzi este Ziua Limbii Române. 31 august a fost legiferată ca zi festivă în 2013, pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române şi pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională.

Peste 28 de milioane de oameni din toată lumea vorbesc româneşte. Limba română se predă în şcoli din 43 de ţări şi este vorbită oficial în 20 de state în care există comunităţi mari de români. Este, de asemenea, limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină şi în Uniunea Europeană. Româna este şi una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase pe Muntele Athos.

Metodele moderne de comunicare, în care se folosesc excesiv prescurtări, dar şi unele emisiuni de televiziune sau filme, cu exprimare incorectă, deteriorează calitatea limbii române vorbite de populaţie. Cele mai mari probleme sunt la copii, care preiau cu uşurinţă toate greşelile pe care le aud şi care trebuie mereu corectaţi, fenomen care îngreunează munca profesorilor.

Şi în Republica Moldova se sărbătoreşte, astăzi, Ziua Limbii Române, care a devenit limbă de stat în 2013. Este limbă oficială şi limbă maternă pentru trei sferturi din populaţie, iar în provincia autonomă Voivodina din Serbia, limba română este una dintre cele şase limbi oficiale.

 

30 de milioane de vorbitori de limbă română

Limba română reprezintă, prin istoria şi harta sa, prin unitatea lingvistică a comunităţilor istorice de români, atât un argument ştiinţific de netăgăduit, cât şi un instrument de promovare a latinității poporului român. Un subiect constant în dezbaterile actuale privind educarea tinerelor generaţii se referă la prezervarea şi perpetuarea în rândul acestora a elementelor profilului identitar, în primul rând a limbii, istoriei şi culturii, la conştientizarea importanţei acestor elemente în formarea morală şi intelectuală a tinerilor.

Ministerul Afacerilor Externe consideră o prioritate sprijinirea studiului limbii române în comunitățile românești și promovarea limbii române, inclusiv a statutului său de limbă oficială a Uniunii Europene, în rândul cetățenilor altor state, îndeosebi pentru tinerii, din ce în ce mai numeroşi, care se îndreaptă către traducerea literaturii române sau activează în cadrul instituţiilor europene.


Există 50 de lectorate de limbă, cultură și civilizație română din 30 de țări din Europa, Asia și America, precum și în cea a proiectului inițiat de Institutul Limbii Române în 2007, „Cursuri de limbă, cultură și civilizație românească”, dedicat elevilor români înscriși în unități de învățământ din Belgia, Italia și Spania iar, din anul 2015, Portugalia și Irlanda.


Limba română este, între limbile romanice, a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italianei, fiind vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care 24 de milioane o au ca limbă maternă. 17 milioane se află în Romania, unde româna este limbă oficială şi limbă maternă pentru mai mult de 90% din populaţie.

Româna este limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină, organizaţie internaţională care reuneşte ţările lumii în care se vorbeşte una dintre limbile romanice şi în Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2007.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top