Actual

Djokovic, pentru a treia oara campion la Wimbledon

Primii doi jucători ai lumii, Novak Djokovic şi Roger Federer, au oferit iubitorilor tenisului o finală spectaculoasă la Wimbledon, disputa fiind câştigată de jucătorul sârb, scor 7-6 (1), 6-7 (10), 6-4, 6-3, după un meci a durat aproximativ trei ore. Acesta fost cel de-al 3-lea succes pentru Djokovic în 4 finale pe iarba londoneză.

Într-o reeditare a finalei de anul trecut, Novak Djokovic şi Roger Federer s-au întâlnit în ultimul act al turneului de la Wimbledon.

Dacă în 2014 a fost nevoie de cinci seturi pentru a se impune, de această dată Djokovic s-a impus în numai patru seturi, primele două încheiate la tiebreak.

În urma victoriei de duminică, Djokovic – câştigătorul primelor trei turnee de mare şlem ale acestui an, Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon – a ajuns la cel de-al 12-lea turneu de grand slam din carieră.

În cele 39 de întâlniri precedente, Federer s-a impus de 20 de ori în faţa actualului lider mondial, aceasta fiind doar a treia finală de Grand Slam pe care cei doi și-au disputat-o, după US Open 2007, când s-a impus elveţianul, şi Wimbledon 2014, când învingător a fost jucătorul din Serbia.

Roger Federer a jucat pentru a zecea oară în carieră în finală la Wimbledon, anterior elveţianul câştigând de şapte ori acest turneu şi pierzând în ultimul act la ediţiile din 2008 (contra lui Rafael Nadal) şi 2014, în faţa lui Novak Djokovic. Ultimul succes al său pe iarba londoneză s-a consumat în 2012.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top